Regionala Galați a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat licitații pentru piatră spartă și traverse, în valoare de aproximativ 550.000 de euro.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale ferată”.
Procedura de atribuire este organizată pentru achiziţia de piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale ferată, în cantitate de 21.875 tone, necesară pentru completarea prismei căii ȋn vederea stabilităţii căii fără joante și pentru reparația periodică cu ciuruire integrală a căii, în cadrul lucrărilor programate de ȋntreţinere şi reparaţie a liniilor CF. Valoarea totală estimată a contractului este de 1.400.000 de lei.
Ȋncărcarea pietrei sparte ȋn vagoane specializate autodescărcătoare CFR va fi efectuată de către furnizor ȋn staţia Galați Călători. Transportul şi descărcarea ei ȋn linie curentă se vor face de către beneficiar. Valoarea garanției de participare este de 14.000 de lei.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12 mai 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 12 septembrie 2021.
Licitație pentru cumpărarea de traverse pentru poduri
În SEAP a mai apărut anunțul ce are ca obiect ”Traverse din lemn speciale pentru poduri impregnate cu creozot tip C”.
Procedura de atribuire este organizată pentru achiziţia de traverse din lemn speciale pentru poduri impregnate cu creozot tip C, necesare în cadrul lucrărilor de înlocuire a traverselor speciale necorespunzătoare pe podurile de cale ferată aflate pe raza de activitate a SRCF Galați, în vederea readucerii căii în toleranţele impuse de instrucţiile de serviciu.
Valoarea totală estimată a contractului este de 1.282.231,42 lei. Valoarea garanției de participare este de 12.822 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 31 mai 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 1 octombrie 2021.
Licitații pentru piatră spartă și traverse. Condiții de participare
Pentru prima procedură, ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani până la data limită de depunere a ofertei, respectiv anii 2018, 2019, 2020, a livrat produse de natură sau complexitate similare cu obiectul procedurii, în valoare individuală/cumulată de minimum 500.000 de lei fără TVA, la nivelul unui contract sau maximum trei contracte.
Și la a doua procedură se solicită experiență similară. Ofertantul trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani până la data limită de depunere a ofertei, respectiv anii 2018, 2019, 2020, a livrat produse de natură sau complexitate similare cu obiectul procedurii, în valoare individuală/cumulată de minimum 1.200.000 de lei fără TVA, la nivelul unui contract sau mai multor contracte. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail