Site logo
Liderul Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu a fost concediat de la CFR Marfă
17 iunie 2021

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, a fost concediat de la CFR Marfă, printr-o decizie recentă a administrației societății naționale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Iulică Măntescu a fost concediat Federaţia Mecanicilor de Locomotivă cumulul pensie-salariu acțiuni de protest la CFR negocierea CCM la CFR Marfă

Anunțul a fost făcut joi, în debutul unei conferințe de presă, de președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi. Ambele structuri sindicale fac parte din Convenția Națională a Sindicatelor Transportatorilor din România (CNSTR), condusă de Ion Rădoi.

Liderul sindical de la metrou a precizat că Iulică Măntescu, colegul său, a fost pus pe liber de conducerea CFR Marfă pentru că  s-a opus disponibilizărilor aflate în curs și pentru că a susținut acțiunile de protest ale USLM.

Iulică Măntescu a fost concediat. La CFR Marfă vor fi disponibilizați 1.400 de angajați

Iulică Măntescu nu este singurul disponibilizat de la CFR Marfă, societate aflată într-o situație financiară extrem de gravă.

Încă de la finele lunii trecute, au început să se dea primele preavize la CFR Marfă, urmând ca până pe 4 iulie să fie concediați 1.400 de angajați ai operatorului național.

Fiecare angajat disponibilizat în urma acestei acțiuni colective va primi o plată compensatorie, echivalentul a șase salarii minime pe economie, garantate în plată la nivel național. Cum salariul minim net este de 1.322 de lei, rezultă o plată compensatorie de 7.932 de lei pentru fiecare concediat. Anumiți angajați disponibilizați, cum ar fi mecanicii și șefii de tren, își vor putea găsi locuri de muncă încă de a doua zi, având în vedere criza mare de personal de pe piața transporturilor feroviare din România. Mecanicii de locomotivă ce vor fi disponibilizați au o medie de vârstă de 53-55 de ani, așa că ei vor fi în continuare pentru mult timp activi pe piața muncii.

Iulică Măntescu este președinte al FML din 2008

Cariera lui Iulică Măntescu se leagă de mișcarea sindicală. În perioada 2000-2004 el a fost secretar general al Federației Mecanicilor de Locomotivă.

Din 2004 și până în 2008, Iulică Măntescu a fost vicepreședinte al FML, iar de atunci și până în prezent – președinte. Anul trecut, el a fost validat pentru încă un mandat de patru ani de zile la șefia federației (până în 2024).

Înainte de Iulică Măntescu, președinte al FML a fost Voicu Sala. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share