Locomotiva modernizată la Reloc a primit undă verde pentru dare în exploatare

RELOC Craiova a obţinut certificarea finală pentru locomotiva modernizată ELASMO de 6000 kW.
Autorizaţia emisă confirmă introducerea pe piaţă şi reprezintă ultima etapă a acestui amplu proces, parte a unui proiect de modernizare cu o valoare de 91,1 milioane de euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit Bursa.ro.
Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a emis Autorizaţia de punere pe piaţă, documentul esenţial care permite operarea locomotivelor ELASMO pe reţeaua feroviară publică. Această certificare este valabilă pentru toate cele 19 locomotive prevăzute în contractul câştigat de companie prin licitaţie publică şi subliniază angajamentul României pentru un transport feroviar modern şi eficient.

Primele două locomotive modernizate la RELOC Craiova sunt finalizate, au trecut probele de performanţă şi urmează să fie livrate beneficiarului. Totodată, alte șase locomotive se află deja în lucru. Au fost introduse pe fluxul de producţie şi sunt în plin proces de echipare cu motoare electrice de tracţiune asincrone de tip 060 EA1 CA.
Citește VIDEO Locomotiva modernizată la Reloc a trecut testele, cu finisaje de mântuială

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail