Site logo
12 august 2023
Regionala Brașov are în derulare lucrări de ridicare a restricțiilor de viteză de tip QUICK WINS pe o lungime de 20 de kilometri între Teiuș – Aiud, Unirea – Războieni și Tălmaciu – Sibiu.




Lucrările vor permite circulația trenurilor cu 120 km/oră. Lucrările punctuale de reparații la suprastructura feroviară sunt derulate în cadrul a șapte loturi, din totalul celor 21 de loturi contractate în luna decembrie 2022, respectiv luna mai 2023.
Pentru adaptarea traficului feroviar de călători la condițiile de circulație în regim de șantier (măsuri de protecție pentru muncitori), pe toate cele 7 loturi aflate în execuție, trenurile circulă în condiții speciale temporar pe perioada lucrărilor, astfel:
  • între Teiuș – Aiud și Unirea – Războieni trenurile de călători circulă doar pe FIRUL II (din ambele din ambele sensuri) și cu restricție de viteză de 50 km/h în zona șantierelor de lucrări, care sunt deschise pe FIRUL I;
  • între Tălmaciu – Șelimbăr trenurile circulă pe FIRUL I (din ambele din ambele sensuri) și cu restricție de viteză de 50 km/h în zona lucrărilor executate pe FIRUL II, iar de la Șelimbăr circulația este trasată prin Sibiu Triaj.
SRCF Brașov a semnat în luna decembrie 2022, respectiv luna mai 2023, 21 de contracte în valoare totală de 418,13 milioane lei (cu TVA), pentru lucrări de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricțiilor de viteză și creșterea vitezei de circulație la maximum 120 km/h, pe o lungime totală de 76,734 km CF, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR.
Pentru celelalte 14 loturi, constructorii pregătesc organizarea șantierelor – cu derularea etapelor pentru achiziția, respectiv, depozitarea materialelor noi de cale.

Lucrări QUICK WINS în execuție

Linia CF TĂLMACIU – SIBIU. Lot 2, Tălmaciu – Șelimbăr, km 386+011 – 387+262 și km 388+436 – 390+685 (Fir II)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse
→ excavare piatră spartă
Linia CF TEIUȘ – AIUD. Lot 3, km 399+900 – 400+650 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse
→ în derulare etapa de montare cadru șină-traverse
Lot 5, km 400+650 – 403+700 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse și excavat substrat vechi de piatră spartă
→ compactare, profilare și consolidare terasament
Lot 7, km 403+700 – 407+200 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse și excavat substrat vechi de piatră spartă
→ compactare, profilare și consolidare terasament
Lot 9, km 407+200 – 411+750 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse și excavat substrat vechi de piatră spartă
→ compactare, profilare și consolidare terasament
→ realizat tronson experimental (strat suport) pentru verificarea gradului de compactare
Linia CF UNIREA – RĂZBOIENI
Lot 17, km 427+000 – 429+700 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse
→ amenajare platformă pentru sorturile de substrat
Lot 18, km 429+700 – 432+200 (Fir I)
→ demontare elemente de infrastructură cadru șină-traverse
→ excavare piatră spartă
În pregătire, organizarea de șantiere, după avizarea documentației tehnico-organizatorică, 14 loturi:
Linia CF OCNA SIBIU – LOAMNEȘ
• Lot 1, km 405+115 – 405+449 și km 405+450 – 406+950
Linia CF TEIUȘ – AIUD
• Lot 4, km 400+650 – 403+700 (Fir II)
• Lot 6, km 403+700 – 407+200 (Fir II)
• Lot 8, km 407+200 – 411+750 (Fir II)
• Lot 10, km 411+750 – 412+850 (Fir I/II)
Linia CF AIUD – UNIREA
• Lot 11, km 412+850 – 414+800 (Fir I/II)
• Lot 12, km 414+800 – 417+100 (Fir I/II)
• Lot 13, km 417+100 – 419+250 (Fir I/II)
• Lot 14, km 419+250 – 421+800 (Fir I/II)
• Lot 15, km 421+800 – 424+500 (Fir I/II)
Linia UNIREA – RĂZBOIENI
• Lot 16, km 424+500 – 427+000 (Fir I/II)
• Lot 19, km 432+200 – 433+200 (Fir I/II)
Linia RĂZBOIENI – CĂLĂRAȘI-TURDA
• Lot 20, km 433+200 – 434+000 (Fir I/II)
• Lot 21, km 434+000-435+600 (Fir I/II)

Ce înseamnă QUICK WINS la SRCF BRAȘOV

→ Valoare totală: 418,132,363.65 lei (cu TVA)
→ DURATA de implementare: 18 de luni/contract
→ Semnare: decembrie 2022/mai 2023
CONSTRUCTORI:
→ ASOCIEREA DRUM ASFALT-ZUE (loturile 3-19)
→ ASOCIEREA SAN ELECTROTERM GRUP-VEST CONSTRUCT (loturile 1,2,20,21)
Lungime totală: 76,734 km
▻ linia CF TEIUȘ – AIUD
▻ linia CF AIUD – UNIREA
▻ linia CF UNIREA – RĂZBOIENI
▻ linia CF RĂZBOIENI – CĂLĂRAȘI-TURDA
▻ linia CF TĂLMACIU – SIBIU
Beneficii:
➢ eliminarea restricțiilor de viteză;
➢ eliminarea costurilor cauzate de restricții;
➢ creșterea eficienței activității de operare;
➢ diminuarea efectelor adverse asupra mediului;
➢ maximizarea gradului de siguranță.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share