Site logo
1 decembrie 2021

Marea Unire și calea ferată nu pot fi privite separat. Românii s-au dus la Alba Iulia cu trenul, iar unii dintre ei au trecut la cele sfinte înainte de a ajunge la destinație.



marea unire și calea ferată

Regele Ferdinand și Regina Maria au sosit cu trenul în Bucureștiul eliberat de după Primul Război Mondial. Ziua Națională a României este un bun prilej de a rememora rolul căii ferate în Unirea Transilvaniei cu patria.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a postat azi, 1 Decembrie 2021, pe contul său de Facebook, o serie de fotografii din stațiile feroviare românești, așa cum s-au pregătit ele să marcheze 103 ani de la Marea Unire. În toate gările din România a fost arborat drapelul național, iar ceferiștii sunt mândri că pot participa la această sărbătoare. Puteți vedea alăturat fotografiile postate pe contul CFR Infrastructură.



Marea Unire și calea ferată. Trenurile spre Alba Iulia au fost atacate de gardiștii unguri

Pe 30 noiembrie, în ajunul Unirii, au circulat trenuri speciale spre Alba Iulia. Cei mai avuți dintre români au plecat cu trăsura. „Părinții mei, ca atâția alții, au plecat cu sania, trecând pe la poalele muntelui Vulcan, iar de acolo cu Mocănița, un tren pe linie îngustă până la Alba Iulia”, își amintește clujeanul Ștefan Hărăguș, citat în cartea de memorii „Când bate ceasul mai presus de vreme” de Constantin Dumitrescu.

Câteva trenuri spre Alba Iulia au fost atacate de gardiștii unguri. Îmbrăcați în uniforme roșii (pantaloni, tunici și capele), ungurii erau înarmați cu baionete. Atunci când trenul oprea în stație, gardiștii îi atacau pe călători, potrivit VICE. ”Trenul gemea de lume, dar nimeni nu avea o singură armă de apărare. Lumea pornise la drum, crezând că Guvernul maghiar a pus la dispoziție trenurile necesare și a asigurat siguranța circulației”, își amintește un alt participant la Marea Unire, Gheorghe Maier.

CITEȘTE AICI mai multe povești de istorie feroviară legate de Marea Unire

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share