Site logo
Mariana Miclăuș, posibil repusă în funcția de director general Metrorex
6 ianuarie 2022

Director general în perioada noiembrie 2019 – iulie 2020, Mariana Miclăuș urmează să fie repusă în funcție, joi, de către Consiliul de Administrație al Metrorex, într-o ședință ce se desfășoară la ora realizării articolului.

UPDATE. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au informat ulterior ședinței că a existat un punct pe ordinea de zi cu acest subiect însă discuțiile au fost amânate.

Miclăuș l-ar inlocui astfel pe Laurențiu Gabriel Trușcă, numit în luna noiembrie 2021. Noul director al Metrorex are o experiență de 30 de ani în cadrul societății.  Absolventă a facutății de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice București (promoția 1989) ea și-a început activitatea în cadrul companiei încă înainte de absolvirea facultății, respectiv începând cu anul 1981.

Anterior numirii în funcția de director general, Mariana Miclăuș a condus Serviciul Managementul Finanțărilor Externe. De la înființarea Metrorex a fost prima femeie numită director general al societății.

Mariana Miclăuș și-a dat demisia din funcția de director general al Metrorex în iulie 2020, la opt luni de la numirea sa. Ministrul Lucian Bode i-a reproșat nepunerea în funcțiune la 30 iunie a Magistralei 5 de metrou.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share