Site logo
Metrorex a dat prin negociere un contract de un milion lei pentru carduri de metrou
10 iulie 2021

Metrorex a atribuit asocierii de firme formată din Inform Lykos și Austria Card un contract de 30,81 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de carduri contactless în următorii patru ani. O altă firmă, din Franța, a primit un contract de cartele după ce licitația organizată pentru selecția unei firme care să livreze întregul necesar a fost anulată. În același timp, o nouă licitație de cartele de metrou se află pe situl de achiziții publice. 

doru.cireasa@clubferoviar.ro

noi carduri la metrou carduri contactless la metrou licitație Metrorex plata cu cardul la metrou plata cu cardul la metrou

Contractul pentru carduri si cartele (două loturi) a fost estimat la 52,2 milioane de lei, fără TVA. La procedura pentru carduri (lotul 2) s-au înscris și Paragon Identification (Franța), Ceracarta SpA, AMEX și asocierile formate din Confidex Oy (lider) și SELP SAS, Quantum Protect (lider), respectiv Mecstar și Calmell. Caietul de sarcini prevede furnizarea în cele două loturi a 216 milioane de cartele magnetice și 5,62 milioane de carduri contactless.

Lotul 1, anulat

Lotul 1 pentru cartele magnetice a fost anulat și a avut o valoare estimativă de 8 milioane lei, fără TVA. Licitația pentru lotul 1 a fost anulată la 29 aprilie. „Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme, În conformitate cu prevederile art. 225, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare se anulează Lotul 1 – Cartele magnetice, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă”, spune Metrorex. Acum, Metrorex a atribuit prin negociere contractul firmei Cubit France Technologies la o valoare de 207022.8 EUR.



Licitație începută în iulie 2020

„Având în vedere obligatia METROREX privind prestarea Serviciului de transport public de călători cu metroul ca obiect al Contractului de servicii publice de transport cu metroul încheiat între METROREX în calitate de Operator și Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate Contractantă, se impune asigurarea continuităţii încasărilor privind plata contravalorii tarifului de călătorie cu metroul, implicând asigurarea la dispoziția călătorilor a necesarului de titluri pentru călătoria cu metroul (cartele de acces călători).

În scopul îndeplinirii acestei obligații, METROREX S.A a inițiat, începând cu luna iulie 2020, o procedură de licitație deschisă pentru încheierea unui acord – cadru cu mai mulți operatori economici, având ca obiect furnizarea (pe o perioadă de 4 ani) a cartelelor/ cardurilor necesare pentru călătoria cu metroul, procedura finalizată în luna februarie 2021. Față de comunicarea privind rezultatul procedurii au fost înregistrate două contestații, în data de 04.03.2021.
Măsurile dispuse prin decizia CNSC au implicat reevaluarea ofertelor admisibile și respingerea acestora, determinând anularea procedurii de atribuire pentru lotul 1 – Cartele magnetice. Faţă de aspectele mai sus prezentate succint, raportat la faptul că stocurile de cartele magnetice din cadrul Secției Comerciale asigură necesarul de consum estimat, cel târziu până la începutul lunii iulie 2021, în scopul asigurării necesarului de cartele de acces călători până la finalizarea unei noi proceduri de atribuire competitive inițiate deja pentru achiziţia de cartele magnetice, s-a considerat necesară achiziția în regim de urgență a cantității de cartele de care este nevoie pentru a face față acestei situații, determinată de evenimentele imprevizibile menţionate”, explică oficialii companiei.
În prezent, există o altă licitație pentru cartele de metrou, demarată în mai 2021. Valoarea estimativă a acesteia este de aproximativ 8 milioane lei. La licitație au depus oferte firmele Ceracarta SpA Italia și Quantum Proiect – Mecstar (România-Italia). Termenul limită pentru evaluarea ofertelor este luna septembrie.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share