Mihai Frăsinoi vrea mai multe femei la CFR Marfă. El este semnatar, alături de alți 24 de șefi de companii feroviare europene, al unei scrisori deschise prin care se cer investiții masive în calea ferată din Europa. De asemenea, semnatarii scrisorii se angajează să recruteze mai multe persoane de sex feminin în companiile pe care le conduc.
Scrisoarea, publicată în mai multe mass media europene, printre care și Journal du Dimanche, este semnată de 24 de directori din sectorul feroviar din toată Europa, ai unor operatori de transport sau gestionari de infrastructură, care se angajează să îmbunătățească atractivitatea căii ferate peste tot pe continent, pentru a satisface atât cerințele economice, cât și cele ecologice. În consecință, ei cer investiții masive în acest sector.
„Urgența ecologică este aici. Ea ne impune azi să acționăm împreună pentru a salva planeta. Constatarea este simplă: trenul este modul de transport motorizat cel mai eco-responsabil. În aceste condiții, cum să acceptăm că partea feroviară în transportul de pasageri și de mărfuri rămâne așa de slabă? În vreme ce acesta din urmă este al doilea responsabil pentru emisiile de gaze cu efect de seră în Europa, nu putem rezolva această situație care pune în pericol viitorul noilor generații. Pentru că noi împărtășim convingerea că transportul feroviar are un rol cheie de jucat în lupta cu schimbările climatice, ne angajăm concret pentru dezvoltarea transportului cu trenul în Europa”, se arată în scrisoarea deschisă.
Transportul feroviar, alternativă pentru reducerea poluării
Semnatarii subliniază faptul că transportul feroviar european este o alternativă credibilă la modurile de transport mai poluante. Pentru ca trenul să devină mai atractiv, cei 24 se angajează să îmbunătățească relația cu clienții, de la rezervări la informarea călătorilor în timp real, grație digitalizării, inclusiv pentru ofertele internaționale și pentru trenurile de noapte.
„Pentru protecția planetei și lupta cu schimbările climatice, ne angajăm să facem trenul și mai verde decât acum. Vom reduce cu 30% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 compartiv cu 2015, vom crește cu 25% eficiența energetică, pentru a atinge neutralitatea de carbon până cel mai târziu în 2050. Vom crește puternic rata de reciclare a materialelor noastre până în 2030”, scriu șefii companiilor feroviare europene.
Mai multe femei la CFR Marfă. Va fi aprofundat acordul ”Women in rail”
Cum urgența ecologică nu dă timp de răgaz, semnatarii scrisorii deschise spun că vor crește semnificativ bugetele lor de cercetare și dezvoltare până în anul 2030. De asemenea, ei se angajează că vor dezvolta gestiunea digitală a capacităților, partajarea datelor și trenurile autonome.
Urgența ecologică este totodată și umană, subliniază cei 24 de directori. „Sectorul nostru, atât de esențial pentru protejarea planetei noastre, nu poate să se lipsească de competențele a jumătate din umanitate. De aceea, noi, operatori și gestionari de infrastructură europeni, ne angajăm să facem sectorul nostru mai incluziv, difersificând recrutarea. Vom feminiza de acum înainte toate meseriile feroviare, aprofundând acordul . Pentru că sectorul feroviar european este în serviciul viitorului și, deci, al tinerilor, încurajăm ucenicia, mobilitatea internațională și formarea digitală a angajaților noștri pentru a garanta posibilitățile tuturor de angajare pe termen lung”, se mai arată în scrisoare. Aceasta înseamnă inclusiv că vor fi angajate mai multe femei la CFR Marfă, Mihai Frăsinoi fiind printre semnatari.
Dacă trenul are nevoie de Europa, și Europa are nevoie de tren
Acest pact este ambițios, subliniază semnatarii, care precizează că nu vor reuși decât împreună: „De aceea, acest pact leagă destinele a zeci de companii diferite din punct de vedere istoric, nu de puține ori concurente, dar reunite pentru a atinge un obiectiv comun: creșterea cotei feroviare în domeniul transporturilor și măsuri pentru a contribui astfel la neutralitatea climatică de acum până la orizontul anului 2050. Acest pact feroviar este o primă victorie pentru transportul feroviar european”.
Însă este vorba de o primă bătălie câștigată, nu de întregul război. Pentru a transforma această victorie a sectorului feroviar european într-o victorie europeană, semnatarii scrisorii menționează că au nevoie de statele membre și de conducerea Uniunii Europene. Pe aceștia îi îndeamnă să susțină pactul, angajându-se să stabilească obiective clare de transfer model la nivel național.
„Lupta pentru protecția planetei nu este un cost, ea este o investiție. De aceea sunt necesare noi resurse pentru o mai bună finanțare a sistemului feroviar și a transportului public. Pentru a investi masiv în modernizarea rețelelor de cale ferată, pentru a crește capacitatea și interoperabilitatea acestora, pentru modernizarea materialului rulant avem nevoie de resurse și de mijloace”, scriu șefii de companii feroviare europene.
Totodată, aceștia fac apel la statele membre ale UE și la Uniunea Europeană pentru a promova regulile de concurență echitabilă între modurile de transport, inclusiv efectele pozitive ale fiecăruia dintre acestea asupra colectivității. „Pentru că, nu ne înșelăm în privința asta, dacă trenul are nevoie de Europa, și Europa are nevoie în egală măsură de tren, pentru a-și consolida leadership-ul industrial, pentru a-și satisface ambiția ecologică și de a continua să construiască întărind mereu legătura între popoarele sale. Împreună suntem gata să facem tot ce ne stă în putință pentru a pune în aplicare noul pact feroviar european”, se arată în finalul scrisorii.
Un deziderat care va necesita multe resurse
Scrisoarea deschisă a celor 24 conține obiective demne de laudă, însă atingerea lor se va dovedi extrem de anevoioasă și costisitoare.
La nivel european, 60% din rețeaua continentală de linii principale este electrificată și 80% din trafic se desfășoară pe aceste linii. ”Campionii” europeni la acest capitol sunt Elveția, cu 100% din linii electrificate, și Belgia, cu un procent de 86%.
Totuși, multe state membre din Estul Uniunii Europene au un procent de electrificare extrem de scăzut. Bunăoară, în România doar aproximativ 40% din rețeaua de căi ferate este electrificată. Însă situații îngrijorătoare din această perspectivă se consemnează și ”la case mai mari”, nu doar în țările foste comuniste.
Bunăoară, potrivit unui raport recent al grupului de lobby Allianz pro Schiene, Germania, cu un procent de electrificare de numai 61% din rețea, se situează în urma unor țări ca Olanda, Suedia, Austria, Italia, Polonia sau Spania.
„Germania face progrese minore și se mișcă mai lent decât media UE”, punctează grupul, care arată că această țară a crescut proporția luniilor electrificate cu doar două puncte procentuale în perioada 2009-2019.
Lista semnatarilor scrisorii deschise
Dyan Crowther – director general – HS1 – Regatul Unit
Jacques Damas – director general – Eurostar – Regatul Unit
Vincent Ducrot – director general – SBB CFF – Elveția
Sophie Dutordoir – director general – SNCB – Belgia
Jean-Pierre Farandou – director general – SNCF – Franța
Luigi Ferraris – director general – FS – Italia
Mihai Frăsinoi – director general – CFR Marfă – România
Roman Gono – director general – ZSSK Cargo – Slovacia
Bertrand Gosselin – director general – Thalys – Belgia
Bernard Gustin – președinte executiv – LINEAS – Belgia
Robert Homolya – director general – MAV – Ungaria
Flemming Jensen – director general – DSB – Danemarca
Hervé Le Caignec – președinte – Lisea – Franța
Yann Leriche – director general – Getlink – Franța
Richard Lutz – director general – DB – Germania
Andreas Matthä – director general – ÖBB – Austria
Dušan Mes – director general – SŽ (Slovenske železnice) – Slovenia
Pedro Moreira – vicepreședinte– CP – Portugalia
Marjan Rintel – director general – NS – Olanda
Daniel Schafer – director general – BLS – Elveția
José Serrano Gordo – director general adjunct – Infraestruturas de Portugal – Portugalia
Lauri Sipponen – președinte și director general – VR Group – Finlanda
Ted Söderholm – director general – Green Cargo – Suedia
Marc Wengler – director general – CFL – Luxemburg.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail