Site logo
Ministerul de Finanțe a blocat ajutorul de stat cerut de către sectorul feroviar
26 noiembrie 2020
Mihai Necolaiciuc listele PNL la parlamentare metroul de suprafață din București

Industria feroviară, patronate și sindicate, cere insistent Guvernului adoptarea schemei de ajutor de stat reprezentată de reducerea TUI, al cărei proiect a fost prezentat deja și care stă blocată de luni bune la Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, cel care susține că ajutorarea economiei reprezintă prioritate pentru el.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Într-o scrisoare adresată premierului Ludovic Orban, ministrului Transporturilor, Lucian Bode, reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor afirmă că mai multe țări din regiune, printre care Ungaria, Germania, Slovacia, Austria au acordat astfel de scheme de ajutor de stat.

O altă idee principală a industriei este aceea că sectorul feroviar primește un singur euro de la stat când cel rutier primește 10 euro. Viteza de circulație a trenurilor a ajuns să fie de 45 de kilometri la oră la cel de călători și de 17 kilometri la oră la cel de marfă. Volumul mărfurilor transportate a scăzut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, mai spun semnatarii scrisorii, anume Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR), Federația Mecanicilor de Locomotivă, Federația Sindicatelor din Transporturi, Federația Națională Drum de Fier.

Redăm scrisoarea în cauză în care se precizează că industria feroviară traversează cel mai grav moment din ultimii 150 de ani. Trebuie reamintit că la debutul pandemiei Ludovic Orban și Lucian Bode s-au întâlnit cu reprezentanți industriei, promițându-le ajutorul. Totul a rămas însă la stadiul de vorbe sau, mai precis, cum spunea un fost premier, la capitolul „discutate și uitate”.

În scrisoare se afirmă că cererea este în prezent blocată de luni de zile la Ministerul de Finanțe.

control la Primăria Capitalei majorarea de capital la CFR Călători a doua rectificare bugetară rectificare bugetară Statutul personalului feroviar Florin Cîțu despre rectificarea bugetară rectificare bugetară pe 2020 șomaj tehnic la AFER
Declarativ, ministrul de Finanțe spune că susține sectorul privat. In realitate, nu face nimic pentru sectorul feroviar

Semnatarii afirmă că drept formă de răspuns la consecințele pandemiei, Comisia Europeană a propus, încă de la începutul pandemiei, un Regulament care și permite statelor membre și adminisiratorilor de infrastructură să renunțe sau să reducă taxele de acces pe calea ferată, precum și taxele de rezervare, precum și pentru acordarea unor ajutoare de stat privind reducerea parțială a TUI-ului.

Scrisoarea trimisă este disponibilă aici.

 

Alte semnale trase de la începutul anului

Nu este primul semnal tras de către sindicate și patronate. Acum o săptămână o altă scrisoare adresată Guvernului de către Blocul Național Sindical și Federația Națională Mișcare Comercvial Vagoane descria aceeași situație. Alte semnale de alarmă au mai fost trase în aprilie și iulie. În luna aprilie, sindicatele solicitau intervenția Guvernului pentru redresarea sectorului. Sistemul de transport feroviar de călători trebuie să fie menținut funcțional în timpul crizei COVID-19, iar în acest sens, intervenția de urgență a Guvernului României este necesară mai mult ca oricând, scriau Guvernului, Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România  (FSTF România).

Acestea solicitau intervenția de urgență a Guvernului României pentru evitarea blocării sistemului feroviar din țara noastră, așa cum au procedat și celelalte state membre UE, ale căror guverne au intervenit prompt pentru alocarea resurselor financiare necesare menținerii în funcțiune a acestui mod de transport, singurul care în această perioadă dificilă poate transporta în siguranță cetățenii, prin asigurarea distanței sociale minime.

„Atragem atenția că lipsa sau întârzierea unei intervenții de urgență va afecta mobilitatea cetățenilor pe termen nedefinit, dezechilibrând puternic mediul economic, cu implicații impredictibile asupra securității și a păcii sociale”, scriau sindicatele.

Ulterior, o altă intervenție a avut loc în iulie 2020. La finele acestei luni, patronatul transportatorilor feroviari și trei sindicate din domeniu au trimis recent o scrisoare Guvernului în care acuză dezinteresul acestuia de a susține sectorul la patru luni de la primele promisiuni făcute, dar și discriminarea transporturilor feroviare și favorizarea celor rutiere, contrar politicilor publice europene. „Industria feroviară românească a ajuns astăzi  într-un moment critic unic pentru istoria sa de 150 de ani, care se suprapune peste o criză medicală și economică fără precedent în istoria contemporană. Modul în care dumneavoastră veți înțelege să ne susțineți în această perioadă dificilă va decide dacă această criză devine o oportunitate”, avertizau atât sindicatele, cât și patronatele. Cu toate aceste semnale, intervenția pozitivă a Guvernului, cel puțin în transportul feroviar de marfă a lipsit, oarecare  măsuri fiind luate în cel de persoane. Spre exemplu, potrivit unui proiect de act legislativ inițiat de către Ministerul Transporturilor, operatorii de călători urmează să își încaseze subvențiile integral, indiferent de obținerea indicatorului angajat călător -kilometru.

(D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share