Site logo
Ministerul Transporturilor pregătește exproprierile pentru calea ferată Caransebeș-Arad
16 septembrie 2021

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a stabilit sumele necesare pentru exproprierile pentru calea ferată Caransebeș-Arad.

Pe site-ul ministerului a fost pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, situate pe raza Unităților Administrativ Teritoriale: Caransebeș, Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu – județul Caraș–Severin; Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare, Ghiroda, Dudeștii Noi, Sânandrei, Ortișoara, Govojdia, Lugoj, Coșteiu, Timișoara și Belint – județul Timiș; Arad, Vinga, Șagu și Vladimirescu – județul Arad.

Planurile conținând amplasamentul lucrării și coridorul de expropriere au fost avizate de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraș–Severin pentru Unitățile Administrativ Teritoriale Caransebeș, Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu – judeţul Caraș–Severin, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiș pentru Unitățile Administrativ Teritoriale Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare, Ghiroda, Dudeștii Noi, Sânandrei, Ortișoara, Govojdia, Lugoj, Coșteiu, Timișoara și Belint – județul Timiș și Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad pentru Unitățile Administrativ Teritoriale Arad, Vinga, Șagu și Vladimirescu – județul Arad.

Exproprierile pentru calea ferată Caransebeș-Arad vor costa șapte milioane de euro

Pentru exproprieri este necesară suma de 34.710 mii lei (34.709.530,77 lei), echivalentul a aproximativ șapte milioane de euro.

Această valoare reprezintă suma despăgubirilor din Rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatori autorizați ANEVAR, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share