Site logo
14 octombrie 2022

Deși există numeroase semne de întrebare privind profesionalismul și obiectivitatea comisiilor de licitație ale CFR SA la licitațiile de modernizare a infrastructurii, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pozează într-o persoană cu mâinile legate la spate care n-are ce face.

Prezent la Timișoara vineri (pentru a nu știm câta oară față de alte municipii importante unde ministrul nu a călcat niciodată), ministrul Transporturilor a lăsat să se înțeleagă că nu are nicio vină în tergiversarea unor proiecte importante de infrastructură.

„Spre Caransebes – Arad CFR SA a desemnat câștigătorii pe toate loturile, din păcate sunt în proceduri la CNSC cu contestații (de fapt și la Curtea de Apel București – n.red.), eu cred că vor ieși în perioada următoare (deciziile – n.red.) și de la Episcopie (Episcopia Bihor – n.red.) la Cluj. Ce să fac? Să mă duc la instanță? Am informat Guvernul, am informat că (vreau ca – n.red.) anumite soluții ale instanței să vină în timp util. Sunt lucruri ce nu țin de minister, termenele din procese sau de CFR, termenele nu le hotărăsc eu că le-aș da a doua zi”, a spus el.

Citește aici mai mult despre contestațiile pe Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad.

Ministrul nu a spus însă nimic despre faptul că Consiliul Contestațiilor (CNSC) a dat dreptate până acum în majoritatea deciziilor contestatarilor, ceea ce indică un mod defectuos și lipsit de obiectivitate în care CFR SA derulează procedurile. Aceasta n-ar trebui să fie însă preocuparea ministrului Grindeanu.

Peste 100 de proiecte quickwins semnate

]n ceea ce privește proiectele de metrou ale Bucureștiului prin PNRR, Grindeanu a aruncat (din nou) vina pe cei care le-au introdus în listă sau pe Primărie, care nu a făcut până acum exproprieri sau planuri de urbanism.

„La Primăria Municipiului București nici nu sunt aprobate PUZ, exproprieri și așa mai departe. Proiectele din PNRR nu aveau maturitatea ca în trimestrul IV 2022 să ajungă să aibă contracte când nu s-au terminat lucrurile ce țin de birocrație”.

Cât privește proiectele de tip quickwins ale CFR SA, Grindeanu speră să fie semnate peste 100. „Sunt diverse proiecte mai mici de întreținere, se cheamă quickwins, cam 135 de loturi. Până la finele anului sper să fie 100 atribuite”, a spus el.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share