Modelul ”de succes” Sorin Oprescu, reeditat la CFR. Cale ferată nouă, blocată de linii electrice

de 13 noiembrie 2023

Noul tronson de cale ferată Brănișca-Mintia nu va fi pus în funcțiune mai devreme de primăvara anului viitor, chiar dacă lucrările se apropie de final. Deși șantierul a început acum șase ani, constructorul a obținut abia acum avizul pentru relocarea unor stâlpi și linii electrice de înaltă tensiune. Situația pare trasă la indigo cu cea a Străpungerii Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu din București, unde un pod nu a putut fi folosit cinci ani de la construcția lui, din cauză că fostul primar general Sorin Oprescu ”a uitat” de stâlpii de înaltă tensiune.

recepția Pasajului Basarab Terminalul Multimodal Pantelimon Modernizarea liniei de tramvaiLa începutul acestui an, oficialii Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA dădeau ca sigură, la solicitarea Club Feroviar, care a publicat un articol în acest sens, inaugurarea în martie a 41 km pe subtronsonul 2a Km 614–Bârzava. Tot atunci se promitea că în luna septembrie vor fi gata 23 km pe tronsonul 3 Gurasada-Simeria.

Nu s-a întâmplat în septembrie, însă erau speranțe că la acest final de an trenurile vor circula pe aici, inclusiv pe varianta de traseu Brănișca-Mintia, nou construită, mai ales că, în urmă cu o săptămână, compania de infrastructură a anunțat că șantierul intră în ultima etapă de execuție.

Noua cale ferată Brănișca-Mintia va fi gata, dar nu se va putea circula

cale ferată Bârzava-Milova
FOTO Asociatția Pro Infrastructură

Numai că noua linie ferată va fi gata, însă trenurile vor circula în continuare pe vechea variantă de traseu.

”Autoritățile nu sunt în stare de ani întregi să rezolve problema siturilor arheologice de la Micia, deși termenul contractual inițial al întregului proiect era de 3 ani! Toți anii ăștia nu au fost de ajuns nici pentru relocarea liniilor de înaltă tensiune care blochează deschiderea variantei de viteză Brănișca. Ca să vă dați seama de consecințele acestei neputințe: imediat după noua variantă amintită anterior trenul va circula în continuare pe linia veche și avem 3 noi poduri-muzeu peste Mureș! (…) Cam așa arată grija Ministerului Transporturilor pentru calea ferată, o cenușăreasă ascunsă bine de tot în spatele domeniului rutier”, se arată într-o postare pe Facebook a Asociației Pro Infrastructura.

CFR SA confirmă situația și spune că varianta de traseu se va deschide la primăvară

La solicitarea Club Feroviar, oficialii companiei de infrastructură feroviară din subordinea Ministerului Transporturilor au recunoscut că așa stau lucrurile.

”Da, este adevărat faptul că deschiderea noii variante de traseu de la Branișca este întârziată din cauza relocării liniei de înaltă tensiune, însă proiectul de relocare a fost avizat, iar în prezent antreprenorul desfășoară aceste lucrări, ceea ce ne permite să estimăm că în primăvara lui 2024 deschidem această noua variantă de traseu”, ne-a declarat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA.

Valoarea contractului de execuție a lucrărilor pe tronsonul 3 este de 3.101.195.448,78 lei, iar lucrările au început pe 3 octombrie 2017. Constructor este Asocierea FCC-Astaldi-Convensa.

Lucrări finale de execuție pe șantierul de cale ferată Bârzava-Milova

Așa cum am amintit mai sus, CNCF CFR SA a anunțat în urmă cu o săptămână că noua cale ferată Bârzava-Milova intră în ultima etapă de execuție, fapt ce va genera modificări în circulația trenurilor de călători, inclusiv transbordare auto.

În perioada 5 – 20 noiembrie 2023, pe tronsonul Km 614-Bârzava se execută lucrări pentru finalizarea noii variante de traseu Milova-Bârzava, iar pe intervalul de cale ferată Mintia-Branișca-Ilia, aferent tronsonului Simeria-Gurasada, continuă lucrările la suprastructura/infrastructura feroviară din cele trei stații CF și de relocare a liniilor electrice din zonele adiacente căii ferate. Stadiul de execuție pe subtronsonul 2a Km 614-Bârzava (41,912 km) este de 88%.

Tot atunci, SNCF CFR SA anunța că în această perioadă, pe tronsonul Simeria-Gurasada (80% stadiul de execuție), constructorul va finaliza etape de lucrări la următoarele obiective de pe intervalul Mintia-Brănișca-Ilia: pasaje feroviare/rutiere care supratraversează liniile din stația Mintia, betonarea deschiderilor centrale și asigurarea zonelor de scurgere a apelor; peroane și copertine (rezistență/arhitectură) în stațiile Mintia, Brănișca și Ilia; montarea de panouri fonoabsorbante pe intervalul Mintia – Brănișca – Ilia; relocarea liniilor electrice pe intervalul Mintia – Brănișca – Ilia, în zonele paralele cu calea ferată.

Sorin Oprescu a construit un pod pe care riscai să faci ca Dorel

Situația căii ferate din Ardeal seamănă izbitor cu cea a unui pod rutier din București, care nu a putut fi pus în circulație timp de aproape cinci ani, cu toate că era finalizat, deoarece Primăria Capitalei, în mandatul edilului general Sorin Oprescu, ”a uitat” să mute niște stâlpi de înaltă tensiune.

În 2010, când au început lucrările la Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, care presupunea inclusiv construcția unui nou pod peste Dâmbovița, Primăria Capitalei nu a realizat că trebuie mutate firele de înaltă tensiune din zonă. Altfel, podul de 400 de metri peste râul Dâmbovița a fost finalizat, însă ani buni nu s-a putut circula pe el, pentru că dacă treceai cu mașina pe acolo riscai să se formeze un arc electric. Adică să pățești ca Dorel din faimoasa reclamă.

Abia în primăvara lui 2020 stâlpii au fost mutați, după cum a scris atunci Club Feroviar.



Share