Site logo
Nicușor Dan: Recepția Pasajului Basarab va costa 26 de milioane de euro
11 mai 2024

Primarul general Nicuşor Dan a declarat vineri că recepția Pasajului Basarab va necesita aproximativ 130 de milioane de lei, echivalentul a 26 de milioane de euro.

În prezent, autoritatea locală poartă discuţii cu constructorul, care ar putea suporta o parte din această sumă, în vederea evitării unui litigiu, a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă.

”Avem discuţii pentru Podul Basarab. Am făcut o expertiză. Ca să putem să facem în sfârşit recepţia, după mai bine de zece ani, costurile sunt de vreo 130 de milioane de lei. Avem discuţii cu constructorul ca să evităm un litigiu şi pare că ne îndreptăm către o soluţie, în care noi să plătim vreo 40 – 50 de milioane, ei să plătească restul şi să avem la standarde Podul Basarab şi să facem recepţia, să putem să facem mai departe un contract de mentenanţă. Dar, suma asta, pentru moment, nu prevede şi acea bandă rulantă (trotuarul rulant de la Gara de Nord – n.r.), care o să mai rămână închisă o perioadă”, a explicat el.



Trotuarul rulant din Gara de Nord a fost vandalizat în 2020

Potrivit primarului, citat de Agerpres, trotuarul rulant din Gara de Nord a fost închis, pentru a evita eventuale vandalizări.

”Nu s-a făcut recepţie nici la Podul Basarab, nici la trotuarul rulant (de la Gara de Nord); nefăcându-se recepţie, nu s-a făcut nici mentenanţă şi a rămas în grija nimănui şi e mai bine închis decât să fie vandalizat mai mult decât este stricat până în momentul acesta”, a precizat Nicuşor Dan.

Trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Gara Basarab a fost dat în folosinţă în noiembrie 2013 și nu a funcționat decât un an, după care a fost oprit. Investiţia în valoare de 11 milioane de lei a constat în şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 de metri fiecare, care se deplasau cu 0,5 metri pe secundă. Cele şase porţiuni au o capacitate maximă de 6.000 de persoane pe oră pe sens. În noiembrie 2020, el a fost vandalizat, așa cum am scris la vremea respectivă.

Edilul a subliniat că recepţionarea ar fi trebuit realizată în urmă cu zece ani, astfel încât să fie evitate discuţii ulterioare privind cui revine responsabilitatea unor deteriorări. ”Podul Basarab trebuia recepţionat în momentul în care s-a dat în folosinţă, aşa cum am făcut noi cu Podul Doamna Ghica. Nu s-a întâmplat, iar atunci procedura administrativă este să faci o expertiză ca să îţi spună ce mai este de făcut la pod, astfel încât el să fie în standarde şi să poţi să faci o recepţie. Acum, discuţia foarte lungă este: din toate lucrurile de care mai ai nevoie, de exemplu deteriorarea parapetului, ele vin din cauză că nu le-a făcut constructorul la timpul potrivit sau că au trecut anii şi oricum s-ar fi stricat? De aceea e bine să faci recepţia după ce ai terminat lucrarea şi nu zece ani după”, a transmis el.

Pasajul Basarab a fost început în mandatul de primar general al lui Traian Băsescu și finalizat în timpul administrației conduse de Sorin Oprescu. Lucrările au fost realizate de asocierea Astaldi – FCC Construccion.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share