Slide Slide


PARTENERI:

Noi restricții, începând de luni. Cum vor putea merge nevaccinații noaptea cu trenul

By

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat vineri noile restricții în contextul pandemiei de COVID-19, iar Hotărârea a fost publicată în cursul nopții în Monitorul Oficial. Documentul are implicații și în sectorul feroviar, stabilind inclusiv regulile după care vor putea merge nevaccinații noaptea cu trenul. De remarcat că noile restricții nu se aplică în mod egal celor care merg cu trenul sau cu mașina personală, fiind din nou favorizați aceștia din urmă.

În România, restricțiile impuse vineri seara nu sunt atât de dure ca în Franța. Principala prevedere a Hotărârii CNSU, publicată apoi în Monitorul Oficial, se referă la interzicerea circulației persoanelor nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22,00-05,00, pentru o perioadă de 30 zile.

Dacă vrem să mergem noaptea și suntem vaccinați sau trecuți prin boală, trebuie să prezentăm, la cererea agenților de poliție, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic

Documentul prevede și unele excepții. Astfel, se permite deplasarea în interes profesional, de acasă la serviciu și înapoi. Cu alte cuvinte, ceferiștii care lucrează în ture de noapte se vor putea duce liniștiți la serviciu, cu mijloacele de transport în comun sau cu mașina personală, chiar dacă nu sunt vaccinați.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere completată în prealabil.

Alte excepții vizează deplasările pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru cumpărarea de medicamente. De asemenea, se permit deplasările din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru al familiei.

Cum vor putea merge nevaccinații noaptea cu trenul. Dovada cu biletul

nevaccinații noaptea cu trenul reparații la vagoanele de dormit măști în trenurile franceze Oferta CFR Călători de Paști Trenul de noapte București-Budapesta
FOTO cu rol pur ilustrativ

O excepție ce vizează domeniul feroviar se regăsește la art 1, alin (1), litera d) din actul normativ: ”deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei”.

Pentru verificarea motivului deplasării cu trenul, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.



În Franța, nu mergi cu trenul de lung parcurs decât dacă ești vaccinat

nevaccinații noaptea cu trenulRestricțiile de călătorie pentru cei nevaccinați sunt mult mai blânde în România decât în alte țări europene. În Franța, bunăoară, autoritățile au impus, încă de la începutul lunii august, paşaportul sanitar extins (pass sanitaire), în condiţiile unei creşteri a contaminărilor cauzate de propagarea variantei Delta a coronavirusului.

Pe lângă obligaţia de a se vaccina pentru cadre medicale, îngrijitori, pompieri, legea franceză mai prevede o extindere a paşaportului sanitar de la începutul lui august la cafenele, restaurante, târguri, expoziţii, avioane, trenuri şi autocare de lung parcurs, instituţii medicale. Obligativitatea de a avea pașaportul sanitar (fie pentru călătoriile de zi, fie pentru cele de noapte) nu vizează decât trenurile de lung parcurs, adică TGV (Inoui și Ouigo), garniturile Intercity (cu sau fără rezervare, de asemenea și trenurile de noapte) și trenurile internaționale care pleacă de pe teritoriul francez. Trenurile expres regionale (TER) și trenurile din suburbiile Parisului (Transilien) nu sunt supuse pașaportului sanitar, pentru a nu afecta traficul de navetiști. Pașaportul este obligatoriu, începând cu data de 9 august, pentru toți francezii cu vârste mai mari de 18 ani. Începând cu 30 septembrie, el a devenit obligatoriu și pentru grupa de vârstă 12-17 ani, după cum a informat SNCF. Amenzile sunt de 150 de euro.



Faceți-vă provizii înainte de a pleca cu trenul de noapte!

restaurantele din gările bucureșteneO altă prevedere importantă a Hotărârii CNSU, cu implicații în domeniul feroviar, este cea prevăzută la art.2, alin (1): ”interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”.

Cu alte cuvinte, dacă ai tren cu plecare din Gara de Nord, de exemplu, după ora 21,00 ar fi bine să-ți faci din timp provizii de apă, suc, bere, mâncare, pentru că magazinele din stație vor fi închise. Pe 2 aprilie, a izbucnit chiar o revoltă în Gara de Nord, atunci când magazinele s-au închis la ora 18,00. Acum, ora închiderii este 21,00, însă și după această oră sunt multe trenuri care se pun în mișcare.



Se repetă discriminarea călătorilor cu trenul în raport cu șoferii mașinilor personale

Se vor forma din nou cozi la magazinele din benzinării

În actul normativ adoptat vineri noaptea se reia o discriminare care a mai fost introdusă la finele lunii martie a acestui an, între cei care merg cu trenul și cei care utilizează mașina personală, în favoarea acestora din urmă.

Ea este introdusă prin alineatul (6) al art. 2: Prin excepție de la prevederile alin. (1), (2), (3) și (4), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu,

precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară”.

Despre această discriminare, între cei care merg cu trenul și nu pot să-și cumpere nimic pe traseu și cei care folosesc mașina personală, care se pot aproviziona cu ce vor din magazinele benzinăriilor, Club Feroviar a scris la finele lunii martie.

Telemuncă în centralul CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, AFER și la regionale

piesele de schimb în domeniul feroviar deces la AFER coronavirus la AFERHotărârea CNSU introduce reguli noi și pentru personalul administrativ din cadrul societăților feroviare.

Astfel, regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale şi societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială să organizeze programul de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite această modalitate de desfășurare a muncii, se precizează în document.

Concret, regula se va aplica în centralul CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă și la nivelul sucursalelor regionale. De asemenea, de această măsură sunt vizate și Autoritatea Feroviară Română (AFER), dar și Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Nu intri în Palatul CFR sau în sediul regionalei decât dacă ești vaccinat

licitație pentru salubrizare licitație la Regionala BrașovStructurile centrale și regionalele societăților și companiilor feroviare sunt vizate și de o altă prevedere a actului normativ.

Astfel, accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării. La intrarea în sediul respectiv, inclusiv în Palatul CFR din București, intervine obligația de a verifica certificatul digital al UE privind COVID-19, prin scanare de către personalul instituției/societății/companiei.

Cu alte cuvinte, dacă ești angajat nu trebuie să te vaccinezi, dar dacă te duci cu treabă la regională sau la minister – da.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share