Site logo
24 noiembrie 2021

Începând de duminică, 12 decembrie, când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor, întârzierile trenurilor pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă ar trebui să devină mult mai rare sau chiar să fie trecute la ”discutate și uitate”, vorba fostului premier Mihai Tudose. CFR Călători a găsit o soluție temporară pentru această problemă, care însă îi va afecta pe navetiștii din nordul Capitalei. Aceștia au tras și o sperietură suplimentară, atunci când au văzut că a fost suprimată o oprire, însă temerea a fost nefondată.

Nu de puține ori, călătoria cu trenul la Aeroportul Otopeni, care trebuia să dureze doar 20 de minute, s-a prelungit chiar și până la o oră. O situație extrem de neplăcută pentru cei care se grăbeau să prindă o cursă aviatică sau reveneau dintr-o călătorie externă. Nu mai vorbim de impactul pe care asemenea întârzieri îl aveau asupra imaginii României în rândul cetățenilor străini care utilizau trenurile spre/dinspre aeroport.

Toate garniturile Regio de Urziceni, deviate prin Chitila în noul Mers al Trenurilor

noul Mers al TrenurilorOdată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2021-2022, aceste inconveniente ar trebui să fie reduse la minimum, dacă nu chiar să dispară cu totul.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători a decis să reruteze prin stația Chitila toate trenurile Regio care circulă pe relația București Nord-Urziceni și retur. Este vorba de un traseu de 20 km de la București la Mogoșoaia, în loc de 13 km pe ruta directă. Din acest motiv, cele șase perechi de trenuri zilnice vor parcurge această rută în 25-31 de minute, în loc de 21-23 de minute în prezent.



Tronsonul Pajura-Mogoșoaia este saturat. Regionala București vrea o soluție definitivă

creșterea capacității de trafic pe M700 M700 a ajuns la saturație
În stânga este M700 (neelectrificată), în dreapta secția 301K (electrificată)

În acest fel, se va mai degreva tronsonul Pajura-Mogoșoaia, care este pe lista secțiilor saturate ale rețelei CFR. Cum vor fi mai puține trenuri, ne putem aștepta la mai puține întârzieri.

Este însă vorba de o soluție de avarie, pentru că între București Nord și Aeroportul Henri Coandă circulă zilnic 36 de perechi de trenuri (operate de CFR Călători și Transferoviar Călători). Foarte multe, în condițiile în care între Pajura și Mogoșoaia este linie simplă.

Pentru a găsi o rezolvare definitivă a situației, Regionala București a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat la finele lunii trecute o licitație pentru ”Lucrări de dublare parțială a liniei 700 între HM Pajura – Mogoșoaia prin introducerea unei diagonale noi între km 8+800 – 8+900 (expertiză + DALI)”. Concret, se intenționează avizarea lucrării de montare a două macazuri între 700 Pm. Pajura-Mogoșoaia și linia 301K Ramificație Colentina-Mogoșoaia, între km 8+800 – km 8+900, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

La licitație a fost depusă o singură ofertă, din partea firmei Pro Ami’s Consulting SRL, potrivit anunțului din sistemul electronic de achiziții publice. Numai că până se va și realiza investiția va mai trece ceva timp, având în vedere că numai pentru pregătirea documentației este prevăzut un termen de cinci luni.

Stația Otopeni Nord nu se închide, dă asigurări Irinel Scrioșteanu

cea mai nouă stație feroviarăRevenind la trenurile Regio de pe relația București Nord-Urziceni și retur, în ultimele zile a apărut o temere că ele nu vor mai opri la noua stație Otopeni Nord (fostă PO Aeroport), situată în apropierea intersecției cu DN1.

Temerea este justificată, având în vedere că pe portalul Infofer.ro nu apare nicio oprire la garniturile care vor circula după ce va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor, pe 12 decembrie. Stația, care a fost inaugurată pe 25 octombrie, așa cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar. Și totuși, toate trenurile de Urziceni vor opri aici, dă asigurări secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

”Atunci când a fost trasat Mersul Trenurilor, stația nu era deschisă traficului, de aceea nu apar opriri. Zilele acestea va ieși dispoziția, iar trenurile vor opri aici”, a declarat Ionel Scrioșteanu pentru Club Feroviar.

În concluzie, navetiștii din nordul orașului Otopeni pot răsufla ușurați: cea mai modernă stație feroviară din România nu se închide.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share