Site logo
3 aprilie 2023

După ce în ultimul an au fost anulate nu mai puțin de șapte licitații, în sfârșit acum o companie vrea să livreze energie electrică la Metrorex pentru un an.

La finele lunii februarie, Metrorex a lansat al optulea anunț de licitație, cu o valoare totală estimată cuprinsă între 159,4 și 173,58 milioane lei, pentru o cantitate de 180.000 – 196.000 Mwh. Este vorba de cantitatea necesară consumului societății timp de un an, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost data de 3 aprilie 2023, ora 15,00.



Tinmar Energy vrea să furnizeze energie electrică la Metrorex

Până la termenul limită, a fost depusă o singură ofertă de furnizare de electricitate, din partea companiei Tinmar Energy, potrivit anunțului din SEAP.

Sistemul de alimentare include 36 de locuri de consum, 81 de puncte de măsurare a energiei electrice alimentate la medie tensiune (10 kV și 20 kV). Odată cu finalizarea lucrărilor de punere în funcție a locului de consum Tudor Arghezi – Magistrala 2, numărul locurilor de consum va deveni 37, iar punctele de măsură 83. Cantitatea de energie electrică livrată este profilată la medie tensiune și este defalcată pe zile standard și intervale bază de decontare.

După cum a mai scris Club Feroviar, anul trecut au fost anulate nu mai puțin de șapte proceduri de achiziție. Ultima anulare a avut loc în decembrie. În sistemul electronic de achiziții publice fusese postat la începutul lunii noiembrie anunțul de licitație cu titlul ”Energie electrică pentru o perioadă de 6 luni”. Licitația a fost anulată în pofida faptului că prețul oferit era mult mai bun, inclusiv decât cel propus acum de Metrorex. Valoarea totală estimată era cuprinsă între 249,38 milioane lei și 262,12 milioane lei, cu 58% mai mare decât cel cerut la o altă licitație în iulie.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share