Site logo
15 iunie 2022

Compania turcă INPRO Muhendislik Musavirlik Anonim Șirketi asociată cu patru firme autohtone este singura ce a depus o ofertă pentru realizarea SF necesar transportului metropolitan Brașov.

Compania turcă are calitate de ofertant (lider) iar firmele Interhub Development, Geostud, Institutul Vasile Pârvan și Athenaeum Construct sunt subcontractanți.

Firma Interhub Development este deținută în proporție de 50% de arhitectul Eugen Bănuță și 50% Bănuță Diana. Potrivit pressone.ro Bănuță este proprietarul unei firme de proiectare, SC Est Proiect SRL, care are sediul în apartamentul unde domiciliază.

În ultimii ani, Est Proiect SRL a avut doi sau trei angajați, iar cifra de afaceri nu a depășit un milion de lei pe an.

Pe pagina de Facebook a companiei sale, dar și pe alte site-uri, Bănuță a postat anunțuri de angajare din care reiese că îşi doreşte mai ales contracte cu statul. El caută arhitecți care să ştie cum se întocmesc documentațiile tehnice și caietele de licitații pentru „spitale, școli, grădinițe, obiective publice”.

Oferta asocierii menționate a fost depusă după reluarea licitației căci prima dată nu au existat firme interesate să oferteze SF. În data de 29 aprilie 2022 AMDDTPBV a publicat din nou anunțul de participare cu observația că ofertele sunt așteptate până la data de 3 iunie, cu desemnarea câștigătorului undeva în iulie 2022.

Firma turcă INPRO Muhendislik Musavirlik Anonim Șirketi a fost înființată în 2000 la Ankara – Turcia și e specializată în lucrări de proiectare și consultanță șosele căi ferate etc.

Durata contractului este de 20 de luni. Vechea documentație cuprinde solicitări de clarificare privind termenele scurte cerute și riscurile ca produsele livrabile să nu fie definitivate în termenele cerute.

Ce planuri va realiza asocierea câștigătoare

Licitația are o valoare de aproape 13 milioane de lei. Asocierea câștigătoare va trebui să livreze:

1. Planul Strategic/investițional (analiza de pre-fezabilitate) privind introducerea serviciilor de tren metropolitan sau a unor sisteme alternative de transport sustenabil.

2. Studiul de fezabilitate (SF) pentru investiţiile relevante şi prioritare rezultate din Planul Strategic – în principiu (sub rezerva rezultatelor studiului) acoperind liniile existente T1-T6 sau parte dintre acestea și – în măsura în care sunt necesare – investițiile complementare pentru linia T7 (pentru care un studiu de fezabilitate separat este în curs de elaborare de către CN CFR SA).

3. Documentaţii de achiziţie publică/caiete de sarcini (aferente investițiilor din SF) pentru realizarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectului tehnic de execuție și execuția lucrărilor (într-o singură etapă de contractare).

4. Pentru traseele noi (T8, T9), în funcție de rezultatele Planului Strategic:

a) în cazul în care soluţia de mobilitate optimă va fi feroviară (construirea unor noi secțiuni de cale ferată) se vor livra documentaţii de achiziţie publică/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului preliminar (adecvată pentru contractarea în următoarea etapă, integrat, direct a serviciilor de proiectare și execuție) pentru construcţia secţiunilor de cale ferată respective;

b) în cazul în care soluţia de mobilitate optimă va fi cea de transport cu un sistem performant de autobuze nepoluante (achiziţie de autobuze nepoluante, infrastructura de încărcare, staţii şi acces la staţii, etc.), se vor livra documentaţii de achiziţie publică/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția infrastructurilor necesare operării autobuzelor și achiziția autobuzelor nepoluante.

Trasee de tren luate în calcul

  • T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
  • T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
  • T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox 14 km);
  • T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
  • T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichiş – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
  • T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
  • T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
  • T8. (Braşov -) Râşnov – Tohanu Nou – Bran
  • T9. (Braşov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste.

Posibilă susținere financiară UE

Proiectul ar putea primi resurse financiare UE „Proiectul este pregătit în perspectiva potențialei finanțări din fonduri europene nerambursabile prin unul sau mai multe dintre programele existente sau viitoare (e.g. POIM 2014-2020, POT 2021-2027, PNRR etc.). JASPERS va oferi asistență tehnică Zonei Metropolitane Brașov/Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov în fazele de pregătire a prezentului proiect”.
Ideea de tren metropolitan cuprinde următoarele componente, așa cum explică inițiatorii:
1. Infrastructura feroviară, inclusiv puncte de oprire.
2. Infrastructura de acces (la statii și puncte de oprire), inclusiv amenajări urbanistice „verzi”.
3. Achiziția de trenuri.
4. Sistem integrat de tarifare cu transportul public local.
5. Branding, publicitate și informarea publicului.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share