Slide


PARTENERI:

O linie veche de peste 100 de ani va fi licitată prin Bursa Română de Mărfuri. Nu se încadrează în „Modelul național de transport”

By

Linia Oravița – Berzovia va fi licitată (întreținere și operare) prin Bursa Română de Mărfuri, căci aceasta nu a fost identificată ca utilă prin Modelul Național de Transport realizat recent de către ARF cu ajutorul unei firme private.

Mai multe detalii privind soarta liniei construite secolul trecut, înainte de Primul Război Mondial, au fost oferite de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în urma unei petiții și interpelări formulate de iubitorii liniei, potrivit expressdebanat.ro.

„La ora actuală, Autoritatea pentru Reformă Feroviară are în pregătire contracte de servicii publice pentru perioada 11 decembrie 2022 – 11 decembrie 2023, însă niciun operator de transport feroviar de călători cu capital de stat public sau privat nu are în obligația de serviciu public operarea trenurilor de călători pe secția Oravița-Berzovia, „deoarece nu s-a identificat, cu ajutorul Modelului Național de Transport ca instrument de planificare, necesitatea operării trenurilor de călători pe această secție, ca parte a unor servicii de interes public general”, au primit răspuns autorii petiției disponibile aici.

ARF, prin președintele Ștefan Roșeanu, spune că ruta Oravița – Berzovia este prevăzută în pachetul de servicii de rezervă pentru anul 2023, cu un volum de 23.811,356 tren-km, pentru un trafic de 4 trenuri/zi, care se vor licita prin Bursa Română de Mărfuri.

În plus, ARF amintește de OUG 107/2022 care modifică OUG 12/1998 și care spune că autoritățile locale sunt abilitate să implementeze servicii publice de transport feroviar de călători de interes local, în aria teritorială a unei unități administrativ-teritoriale sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară. Rămâne de văzut dacă primăriile de pe ruta Oravița – Berzovia vor „urca” în trenul care încă se numește „speranță” pentru locuitorii din zonă.

CFR a mai scos la licitație în anii trecuți linii a căror operare nu era inclusă în serviciul public stabilit de ARF, însă fără succes. Linia 923 Oravița – Berzovia a fost dată în exploatare la 1909, într-o perioadă ce poate fi considerată de „aur” pentru căile ferate din Banat. (foto Radio Reșița)

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share