
O pereche de trenuri Suceava – Putna revine în circulație


O pereche de trenuri Suceava – Putna, anulată de CFR Călători la începutul acestui an, revine în circulație începând cu data de 1 aprilie.
Anunțul a fost făcut de Asociația Calea Ferată Dornești-Putna, potrivit monitorulsv.ro. Trenurile sunt deja introduse în sistem și pot fi cumpărate bilete.
Trenurile vor circula după programul anterior anulării, de luni până vineri, astfel:
R5625: Suceava 08:15 – Putna 10:21
R5626: Putna 10:29 – Suceava 12:35
Celelalte plecări de la Putna spre Suceava rămân la ora 5:54 și 16:26. Astfel, se revine la trei trenuri pe zi, pe sens, de luni până vineri. Prin anulările de la începutul anului, CFR Călători lăsase un interval de timp mult prea mare neacoperit. De exemplu, de luni până vineri, actualmente, primul tren de la Suceava către Rădăuți și Putna pleacă la… 13.22.
„Achiziționarea din timp a legitimațiilor de călătorie pentru grupuri oferă posibilitatea companiei de a suplimenta capacitatea trenurilor solicitate”, a transmis Asociația Calea Ferată Dornești – Putna.
Pozitiv este și că s-a revenit în circulație pe această rută și cu automotoarele Desiro ”Săgeata Albastră”. Marea problemă rămâne gestionarea traficului de călători din weekend, mai ales duminica, când nu există suficiente locuri pentru numărul de călători.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail