O singură firmă vrea să ”cârpească” un pasaj din Craiova, construit cu bani europeni

O singură ofertă a fost depusă la licitația de reparații ”minimale” la un pasaj din Craiova, construit cu bani europeni.
Club Feroviar a relatat la mijlocul lunii iulie că în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce avea ca obiect „Reabilitare pasaj suprateran Km 0 – Pasajul Nicolae Titulescu (execuție)”. Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționează a fi încheiat este de 1.723.102,9 lei, echivalentul a aproximativ 345.000 de euro.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, stabilit inițial pentru data de 14 august 2024, a fost prelungit. În final, potrivit mențiunii din SEAP, a fost depusă o singură ofertă, din partea firmei Drum Concept, cu subcontractant declarat Equivia Civic SRL.
Lucrări ”minimale” la Pasajul Nicolae Titulescu
„Reabilitarea pasajului în soluția II presupune lucrări minimale pentru aducerea pasajului la starea inițială de siguranță, fără lucrări costisitoare. Astfel, principalele lucrări se referă la înlocuirea rosturilor și a dispozitivelor antiseismice. Odată cu lucrările de înlocuire a rosturilor se va reface și calea pe pasaj, inclusiv pe zonele aflate între liniile de tramvai. Refacerea căii se va face prin frezarea îmbrăcăminții asfaltice pe 2-4 cm și așternerea constantă a unui strat de 4 cm. Se va monta indicatorul cu denumirea obstacolului și se va reface semnalizarea orizontală. Se vor realiza, de asemenea, lucrări privind curățarea betonului elevațiilor cu peria mecanică, atât a betoanelor din suprastructură, cât și a celor din infrastructură. Acestea sunt lucrări minimale și iau în considerare faptul că traficul pe pod nu are o intensitate care să afecteze structura de rezistență a acestuia”, se arată în documentația DALI.
Pasajul suprateran din centrul Craiovei a fost construit în 2012 cu fonduri europene în valoare de 42,6 milioane de lei (valoarea totală a proiectului era de 54,2 milioane de lei), amintește presa locală.
În 2015, antreprenorul principal care a construit pasajul suprateran din Craiova a intrat în insolvență. Din 2016 încoace, reparațiile nu mai contenesc. Au apărut primele probleme la pasaj, după ce s-a constatat că o serie de compensatoare antiseism, care erau conectate la pilonii de susținere ai pasajului, începuseră să apese în tencuiala pilonilor, deteriorând-o. În 2017, pe pasaj a început să se deterioreze asfaltul în zona căii de rulare a tramvaiului.
Lungimea pasajului suprateran construit este de 545 metri. Suprafața carosabilului reabilitat este de 19.365 metri pătrați, iar lungimea trotuarelor este de 1.135 de metri. Lungimea liniei de tramvai este de 1.338 m.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail