Site logo
16 ianuarie 2020
salvarea CFR Marfă restituirea supraaccizei la motorinăsalvarea CFR Marfă restituirea supraaccizei la motorină

O nouă tentativă pentru salvarea CFR Marfă este pe rolul Tribunalului București, care trebuie să judece cererea societății naționale de intrare în procedura de concordat preventiv. Directorul general al CFR Marfă, Traian Preoteasa, spune că această procedură este mult mai avantajoasă decât intrarea în insolvență.

Adrian Bărbulescu

salvarea CFR Marfă restituirea supraaccizei la motorină

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă a depus miercuri la Tribunalul Bucureşti, Secția a VII-a Civilă, o cerere de intrare în procedura de concordat preventiv, demers juridic prin care s-a constituit Dosarului nr.969/3/2020, a semnalat blogul supervizor.ro.

Potrivit Legii 85/2014, concordatul preventiv este “un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Traian Preoteasa vrea salvarea CFR Marfă printr-o metodă inedită

Directorul general al CFR Marfă, Traian Preoteasa, este optimist și spune că acest demers este mult mai avantajos pentru societate decât procedura intrării în insolvență.

”Este pentru prima oară când se face asta în România. Este o invenție a mea”, a declarat Preoteasa pentru Club Feroviar. El a explicat că astfel a încercat să prevină insolvența și că, prin această procedură, niciun creditor nu va mai putea să pună poprire pe conturile societății. ”Atunci când instanța va aproba planul de concordat, se vor ridica toate executările silite existente în momentul de față. În plus, voi putea participa la orice licitație. Planul de concordat este însoțit de un plan de restructurare, iar avantajul față de insolvență este că toată activitatea o vom conduce tot noi, nu vine un administrator judiciar să ne spună ce să facem”, a precizat directorul general al CFR Marfă.

Activitatea societății va fi organizată de actuala conducere, însă sub supravegherea unui judecător. Planul de concordat se aprobă, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 12 luni. ”În maximum 24 de luni sper ca, cu ajutorul Guvernului, să ne rezolvăm problemele”, a concluzionat Traian Preoteasa.

Răgaz până în februarie obținut de Lucian Bode la Bruxelles

CFR Marfă este în colimatorul Comisiei Europene, care îi cere să returneze ajutorul de stat obținut înainte de privatizarea eșuată din 2013.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, este însă încrezător. La mijlocul lunii decembrie, după un tur făcut la Bruxelles în cursul căruia s-a întâlnit cu patru comisari europeni, el a declarat că soarta CFR Marfă nu este pecetluită și că operatorul național de transport feroviar de marfă poate fi salvat.

Concret, Lucian Bode a primit asigurări de la Bruxelles că va avea un răgaz cel puțin până în februarie 2020 în ceea ce privește salvarea CFR Marfă și nu i se va cere oficial până la acea dată să achite datoria de 363 milioane de euro. „Majorarea capitalului social a companiei cu datoriile pe care compania le avea, 363 de milioane de euro, privatizarea a eșuat. Am rostogolit guvern după guvern, din 2014 și până în prezent, această situație, iar acum suntem puși în fața unei decizii a Comisiei Europene de a recupera acești bani. Sigur că, la un moment dat, unele voci anunțau, chiar din România, că decizia este luată, redactată și urmează să fie transmisă. Eu nu am fost de acord cu această abordare”, spunea la acea vreme Lucian Bode.

Datorii imense către stat și CFR SA

CFR Marfă a încheiat ultimii 11 ani (2008-2018) cu pierderi semnificative, care totalizează 2,5 miliarde de lei.

Potrivit ultimului bilanț disponibil la Ministerul Finanțelor, operatorul național de transport feroviar de marfă avea în 2018 un umăr mediu de 5.813 angajaţi, pierderi de 158 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 716,16 milioane lei şi datorii de 1,2 miliarde de lei.

În afară de datoriile la bugetul statului și la diverși furnizori, CFR Marfă este datoare cu sume importante și către CNCF CFR SA, la care a înregistrat restanțe semnificative la plata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). Acest lucru s-a reflectat negativ și în situația financiară a administratorului infrastructurii feroviare.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share