Club Feroviar vă prezintă cum se poate pune pe telefon declarația online pe propria răspundere sau adeverința permanentă pe baza cărora se poate călători cu trenul, metroul sau tramvaiul.
Este vorba de un site oficial, sigur, al Serviciului pentru Telecomunicații Speciale, așa că nu trebuie să vă facți griji în privința datelor personale.
Toți cetățenii care ies din locuință sunt obligați să completeze, în conformitate cu Ordonanţa Militară numărul 3 emisă de MAI, o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze motivul deplasării şi traseul acesteia.
În cazul celor care merg la serviciu, este necesară o adeverinţă permanentă din partea angajatorului, care să ateste că prezenţa la locul de muncă este esenţială pentru activitatea organizaţiei şi nu poate fi organizată sub formă de telemuncă.
Declarația online pe propria răspundere, efect al Ordonanțelor Militare 2 și 3
Potrivit Ordonanţei Militare 3, anunţată marți seară de ministrul de Interne, Marcel Vela, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru deplasarea la serviciu, consult medical care nu poate fi amânat, cumpărături de primă necesitate, asistenţă pentru persoane în vârstă sau pentru însoţirea copiilor, desfăşurarea de activităţi fizice individuale în aer liber sau pentru nevoile animalelor de companie, şi numai după semnarea unei declaraţii pe proprie răspundere în care să se precizeze motivul.
În cazurile în care deplasarea este făcută pentru rezolvarea unei situaţii urgente, trebuie precizat şi traseul.
Adeverința eliberată de angajator, necesară pentru deplasările în interes de serviciu
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
Adeverinţa atestă că deplasarea persoanei între domiciliu şi locul său de muncă (inclusiv pentru cei care fac naveta cu trenul) este esenţială pentru activitatea organizaţiei şi nu poate fi organizată sub formă de telemuncă.
COMPLETEAZĂ AICI declarația online pe propria răspundere, pentru a o descărca pe telefon
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail