Site logo
Patronatele feroviare: Ridicarea CS după ciocnirea de la Fetești, măsură discriminatorie, împotriva operatorilor privați
30 iulie 2021

Organizația Patronatelor Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) solicită Ministerului Transporturilor tratament egal al operatorilor feroviari, indiferent de forma de proprietate, în contextul în care zilele trecute a fost ridicat Certificatul de Siguranță operatorului feroviar implicat în ciocnirea unor trenuri de marfă la Fetești.

protestul de la metrou școlile profesionale la CFR topul OTF de călători Operatorii privati propun masuri de ajutor Ministerului Transporturilor

OPSFPR a remis un comunicat pe pagina sa de socializare, pe care îl redăm:

„După decizia de astăzi (ridicarea CS deținută de Tim Rail – n.red.), multor operatori le va fi teamă că pe viitor se poate ajunge la stimularea de către concurență a unor mecanici care cu bună știință vor fi găsiți cu o alcoolemie crescută pentru a se putea restricționa Certificatul de siguranță sau Licența de transport. Decizia luată este extrem de periculoasă și de aceea apelăm la raționamentul și obiectivismul domnului ministru în reanalizarea situației în vederea luării unor măsuri legale care să nu afecteze operatorul sau beneficiarii de transport pe care acesta îi are prin Contract.

Referindu-ne strict la ultimul accident din zona Fetești, considerăm că nu este normal ca un operator să aibă de suferit pentru că un angajat (mecanic de locomotivă), în urma accidentului, a fost găsit cu o alcoolemie nepermisă, dar care la intrarea în serviciu a fost testat și era în regulă. În transportul rutier nu se ridică licență firmei dacă un conducător auto, fiind sub influența alcoolului, produce un accident.

Adevărată cauza a producerii accidentelor pe calea ferată din România este totala lipsă de finanțare, atât pentru infrastructură, cât și pentru materialul rulant învechit, dar și lipsa de voință din partea autorităților competente de a sprijini sectorul feroviar prin elaborarea și aplicarea unor Scheme de ajutor de stat, inclusiv din fonduri europene. (aici referirea se face la faptul că s-a constatat faptul că mecanicul nu a respectat timpul de odihnă/conducere, în condițiile în care din cauza infrastructurii, garniturile stau ore în sir în gări așteptând plecarea – n.red.).

Șeclăman: Ministerul Transporturilor nu trebuie să favorizeze operatorii de stat

Este regretabil că în ultima perioada de timp au avut loc o serie de evenimente feroviare nedorite care s-au soldat cu importante pagube materiale atât pentru infrastructură feroviară, cât și pentru operatorii de transport feroviar. Deoarece considerăm că prin atitudinea avută în urmă acestor evenimente la nivelul MTI s-a demonstrat, din nou, partizanatul conducerii ministerului pentru operatorii cu capital de stat, solicităm o analiză atentă în vederea declanșării unor acțiuni și forme de răspuns la un asfel de comportament. Ministerul Transporturilor ar trebui să gestioneze întreagă activitate fără a favoriza societățile cu capital de stat în dauna celor cu capital privat. Activitatea de transport feroviar trebuie să se desfășoare în condițiile unei economii de piață concurențială cu sprijin egal din partea instituțiilor statului, fără a fi tratată separat în funcție de forma de proprietate. Luarea unor măsuri radicale numai pentru operatorii privați și mai puțin pentru cei cu capital de stat, considerăm că este tot o formă de discriminare. Restricționarea Certificatului de siguranță al operatorului feroviar pentru greșeala unui angajat în condițiile actuale (conform normelor în vigoare) reprezintă de fapt un abuz”.

Scrisoarea OPSFPR vine la o zi după ce ministrul Transporturilor a atenționat: ”Vreau să transmit un semnal foarte clar către operatorii privați de marfă și nu numai – că nu se mai pot juca cu siguranța pe calea ferată”. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share