Site logo
2 martie 2023

Pensionare mai rapidă și pentru angajații cu vechime sub 30 de ani în siguranța feroviară. Sindicatele Feroviare au venit la întâlnirea avută zilele trecute cu oficialii Ministerului Transporturilor cu o propunere de lărgire a categoriilor de salariați care vor beneficia de aceasta. În plus, prevederile faimosului articol 35 din legea 195/2020 a Statutului Personalului Feroviar vor fi incluse în noua Lege a Pensiilor, țintă PNRR.

Potrivit propunerii avansate de Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane (FNMCV), persoanele care au stagiul complet de cotizare de 35 de ani și activează în meseriile importante pentru siguranța feroviară se vor putea pensiona mai repede, însă nu cu cinci ani, cum stabilește legea 195, ci cu două luni pentru fiecare an lucrat în domeniu.

Pensionare mai rapidă și pentru angajații cu vechime sub 30 de ani în siguranța feroviară

„Noi (sindicatele – n.red.) am mai venit cu o propunere ca tuturor salarițiilor care au stagiul complet de 35 de ani să li se reducă vârsta de ieșire la pensie de la două luni până la 60 de luni, căci 5 ani înseamnă 60 de luni. Ar fi incorect să vedem reduceri la alte meserii și la noi să limiteze la 30 de ani (vechime în siguranța feroviară – n.red.). Să se dea proportional din cât au lucrat”, spune Maxim Rodrigo, lider al Federației Sindicatelor din Transporturi.

Propunerile au fost multiple, însă până la urmă sindicatele au îmbrățișat-o pe cea mai avantajoasă. O altă propunere a fost ca persoanele ce beneficiau odinioară de grupele 1 și 2 (transformate ulterior în grupe de condiții deosebite și speciale) să beneficieze de reducerea de 2 luni pe an, însă s-a renunțat în favoarea celei propuse de FNMCV.

„Numai în cazul meseriilor de mecanic locomotiva, mecanic ajutor, instructor s-au menținut „speciale” și se regăsește în legea 263/2010. Noi zicem ca aceste categorii să meargă pe baza legii, nu pe baza de determinări și, de asemenea, toți cei care au avut grupe de muncă și care în mod normal trebuiau să le aibă în continuare și cărora le-au fost retrase abuziv”, spune el.

Legea 195 menționează pentru aplicarea articolului 35 o metodologie de aplicare dată prin HG stabilită de către o Comisie interministerială. „(2) Metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale potrivit alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale”, spune articolul 35.

Maxim Rodrigo afirmă că „toate functiile de la lista aceea trebuie să fie la condiții de muncă speciale. Acestea nu se pot scoate în noua lege a pensiilor, căci există în toate țările UE”.

În baza legii 195/2020 nu pot decât să spună că funcțiile de la siguranța circulației sunt la condiții speciale, adaugă el.

Liderul sindical atenționează că aceasta „reprezintă un efort financiar în plus, căci trebuie plătite suplimentar”. Prevederile legale obligă la contribuții de pensii (CAS) mai mari persoanele care beneficiază de condiții de muncă speciale.

El spune că Directivele europene cer ca acolo unde condițiile de muncă nu s-au îmbunătățit, respectiv grupele I și II să fie trecute la grupe speciale, ceea ce este și cazul transporturilor feroviare.

Propunerea avansată de sindicate este de adăugare a activității feroviare pentru personalul cu atribuții și responsabilități în siguranța circulației feroviare la articolul 30 care definește condițiile speciale de muncă.

Aceste detalii au fost stabilite pe parcursul a trei întâlniri avute până în prezent de către sindicate cu Ministerul Transporturilor și ARF, urmând ca săptămâna viitoare, pe data de 9 martie, să aibă loc o a patra întâlnire, tot la sediul Ministerului Transporturilor.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share