Secretarul de stat Adrian Covăsnianu nu mai coordonează sectorul feroviar la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Ministrul Cătălin Drulă i-a retras din coordonare acest domeniu și i l-a încredințat secretarului de stat Costin-Traian Țîra-Rădulescu. Acesta va prelua atât coordonarea Direcției de Transport Feroviar cât și pe cea a societăților și companiilor de stat de transport pe șină, inclusiv a Metrorex, care până acum era în ”ograda” lui Ionel Scrioșteanu (PNL). Acesta din urmă va coordona sectorul naval.
Covăsnianu este absolvent de geografie cu un doctorat în geografia dezvoltării regionale și cu o teză intitulată „Regiuni de dezvoltare în România europeană. Între ambiții politice și realități teritoriale”. El a fost numit secretar de stat în ianuarie. Adrain Covăsnianu este vicepreşedintele Asociaţiei “Moldova Vrea Autostradă” Adrian Covăsnianu și este susţinut de USR-PLUS.
Ultima ieșire publică a lui Adrian Covăsnianu a fost duminica trecută, la emisiunea România te iubesc de la Pro TV, într-un reportaj-anchetă despre dezastrul din sistemul feroviar românesc.
Sectorul feroviar la Ministerul Transporturilor, în coordonarea lui Costin-Traian Țîra-Rădulescu
Potrivit ultimei sale declarații de avere postate pe site-ul Ministerului Transporturilor, Costin-Traian Țîra-Rădulescu nu are niciun teren în proprietate. În schimb, are o casă de locuit în județul Ilfov, cu o suprafață de 180 mp, și un apartament de 48 mp în București.
De asemenea, în declarația de avere se regăsesc două autoturisme – Honda, respectiv Seat – și două motociclete – o Honda și un Harley Davidson. El mai are un depozit bancar de 19.600 de lei la ING Bank, dar și o datorie de 65.000 de euro la BRD. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail