
Polițiștii au făcut controale la calea ferată: cabluri SCB rupte cu un utilaj agricol


Două cabluri SCB au fost rupte de un băcăuan care făcea lucrări pe un drum agricol din apropierea unei căi ferate.
Incidentul a fost descoperit cu ocazia unor controale ale oamenilor legii. Astfel, în perioada 12 – 13 martie a.c., polițiștii de la Transporturi, împreună cu angajații feroviari, au acționat pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum și de componente ale mijloacelor de material rulant, fiind verificate 152 de trenuri de marfă în stațiile de cale ferată și 40 în triaje. 22 de trenuri de marfă au fost verificate în parcurs (în linie curentă), informează Poliția Română.
De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 663 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost făcute controale la 27 de magazii de piese de schimb. Totodată, polițiștii au făcut verificări şi la 147 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase. Au fost controlate 102 firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.
În urma desfășurării acțiunilor, au fost constatate patru infracțiuni, fiind cercetate patru persoane. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 392 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 115.504 lei.
Cabluri SCB rupte pe un drum agricol
De exemplu, la data de 13 martie 2025, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au identificat un bărbat, cercetat pentru distrugere și semnalizare falsă.
La data de 12 martie 2025, acesta ar fi efectuat lucrări pe un drum agricol din apropierea unei căi ferate și ar fi agățat și rupt două cabluri SCB ce aveau rol de dependință între dulapurile SAT. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și semnalizare falsă.
Permise reținute la trecerile la nivel
De asemenea, luni, 17 martie, la nivelul Biroului Județean Brașov s-a organizat o acțiune cu efective proprii care a vizat trei treceri la nivel cu calea ferată de pe raza județului Brașov.
La acțiune au luat parte 12 membri ai B.J.P.T. Brașov, care au legitimat 40 de persoane, oprind 26 autoturisme. În urma verificărilor au fost aplicate 20 sancțiuni în valoare de 11.340 lei, în baza OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și alte cinci sancțiuni în valoare de 1.000 de lei, în baza HG 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.
Șase șoferi au rămas fără permise de conducere pentru neoprire la culoarea roșie la trecerea la nivel cu calea ferată, iar un certificat de înmatriculare a fost reținut, se arată într-un comunicat al Secției Regionale a Poliției Transporturi Brașov, citat de Radio România Brașov.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail