Polițistul pensionar din conducerea CFR Călători riscă să-și piardă funcția
Nu cu mult timp în urmă, în conducerea centrală a CFR Călători s-a produs un adevărat cutremur. Directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa, a înlăturat-o din funcția de director de Achiziții pe Carmen Popescu, care ocupa această poziție de mai bine de 15 ani și niciodată în mandatul său nu au fost semnalate probleme privind legalitatea. În locul ei a fost adus un polițist pensionar, cu pensie specială, lider de organizație de sector al Partidului Patrioților, condus de Iulian Surugiu. Acum, acesta riscă să-și piardă funcția.
Pe site-ul oficial al CFR Călători, unde Ionuț Sebastian Cismaru este prezentat ca director de Achiziții, în dreptul numelui său figurează opțiunea ”Descarcă CV-ul”, la fel ca în dreptul celorlalți directori din centralui societății. Numai că dacă încerci să descarci documentul nu vei reuși. Singurul lucru care se întâmplă este că se deschide din nou, într-un alt tab, secțiunea cu conducerea executivă a CFR Călători. Acest lucru se întâmplă doar în ceea ce-l privește pe Cismaru, căci în cazul tuturor celorlalți membri ai conducerii, inclusiv Preoteasa, CV-ul poate fi descărcat.
Ionuț Sebastian-Cismaru spune că nu este membru de partid
Cert este însă că Ionuț Sebastian Cismaru a fost polițist și acum face cumul pensie (specială!) – salariu și că este membru al Partidului Patrioților, al cărui președinte este fostul lider de sindicat al polițiștilor Iulian Surugiu.
Prima afirmație este confirmată de directorul de achiziții al CFR Călători, care însă o neagă vehement pe a doua, cu toate că numele său este prezent pe pagina de internet a partidului menționat, însoțit de numărul de telefon.
Pe care l-am și apelat. ”Nu sunt membru de partid. Nu am făcut și nu fac parte din niciun partid politic. Cu Iulian Surugiu, da, mă știu, pentru că am fost colegi, dar nu sunt membru de partid”. I-am atras atenția că numele lui și numărul de telefon se află pe site-ul partidului și a răspuns că va avea o discuție cu Iulian Surugiu.
Polițistul pensionar din conducerea CFR Călători, contrazis de șeful său de partid
Și noi am avut o discuție cu Iulian Surugiu. ”Da, este membru de partid și președintele Organizației Sector 1. Nu e incompatibil cu funcția pe care o ocupă acum (într-adevăr, așa e – n.red.). S-o fi speriat când l-ați întrebat. Oamenii ăștia nu sunt obișnuiți să vorbească cu presa. Îmi cer scuze pentru el. O să fac o ședință și o să vorbesc cu ei, să nu se mai sperie, că de acum înainte o să-i tot sune presa”, ne-a declarat Iulian Surugiu.
După câteva zile, l-am abordat din nou pe Ionuț Sebastian Cismaru, la Poiana Brașov, unde au avut loc Conferințele Club Feroviar. Și de această dată a negat apartenența politică. ”Organizația (Sector 1 a Partidului Patrioților – n.red.) nu este înființată din punct de vedere legal. Dacă pe viitor se va înființa, poate voi fi eu președinte, poate va fi altcineva”, a spus el. Lucru care nu prea stă în picioare, din moment ce inclusiv la ora publicării acestui articol numele său figurează pe site-ul partidului ca președinte al Organizației Sector 1, la fel și numărul de telefon.
Actualul director de Achiziții al CFR Călători, fotografiat alături de Iulian Surugiu
Mai mult, pe același site al Partidului Patrioților, este postată informația privind constituirea Organizației Sector 1, din care spicuim: ”Respectând programului de dezvoltare organizatorică, Partidul Patrioților și-a continuat acțiunile de înființare a unor noi organizații. În acest sens, la 31.03.2023 au fost puse bazele constituirii Organizației Sectorului 1 din București. La eveniment, din partea conducerii centrale, au participat: Iulian Surugiu, președinte, Ștefan Birică, prim-vicepreședinte, Dan Alecu, vicepreședinte, Marian Dragu, trezorier general, și Cristian Ionescu, vicepreședintele Organizației Sectorului 6. Cu acest prilej, a fost aleasă conducerea noii organizații, formată din: Ionuț-Sebastian Cismaru – președinte (sublin. ns.), Georgeta Constantinescu, Ioan Petrea, Marin-Adrian-Florin Alecu, Laurențiu-Hrayr Geantă-Melconian – vicepreședinți, Robert-Andrei Preda – secretar, Alina-Alexandra Preda – trezorier, și Andreea-Rodica Cujbă, Ion-Adrian Preda – membri”.
Informația este însoțită de trei fotografii, iar în două dintre ele actualul director de achiziții al CFR Călători apare alături de Iulian Surugiu (în stânga președintelui partidului).
S-a pensionat la doar 43 de ani. Încasează și salariu, și pensie specială
Cât despre faptul că a fost polițist, așa cum spuneam, Cismaru nu neagă, ba chiar se mândrește cu acest lucru. ”Am lucrat opt ani la Poliția Transporturi. Am recuperat un prejudiciu de cinci milioane de euro. Am coordonat cel mai mare dosar de la CFR Călători, cel cu motorina de la Depoul Timișoara, în care a fost implicat Blăgăilă”, a spus el. Este vorba de fostul șef al regionalei Timișoara a CFR Călători, Florin Blăgăilă, care a și fost filmat cum primea mită, așa cum a scris Club Feroviar.
Ionuț Sebastian Cismaru s-a pensionat la vârsta de doar 43 de ani. Din motive medicale spune el, care apoi completează că între timp s-a înzdrăvenit și are pensie de polițist, nu de boală. Adică pensie specială.
Traian Preoteasa nu explică de ce a înlocuit-o pe Carmen Popescu cu Ionuț Sebastian Cismaru
Club Feroviar l-a întrebat pe Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, care au fost motivele revocării din funcție a lui Carmen Popescu și dacă această schimbare are legătură cu faptul că a refuzat semnarea prelungirii unui contract subsecvent al unui acord-cadru expirat cu Remarul 16 Februarie, reparatorul de material rulant care ține de patru ani sechestrate șase automotoare ale operatorului feroviar de stat.
L-am mai întrebat și dacă el consideră că numirea, după numai un an și trei luni de activitate de la angajare în cadrul CFR Călători a lui Cismaru, care nu are experiență din punct de vedere al legislației achizițiilor publice, este oportună. Și l-am mai întrebat care este experiența noului director de Achiziții și unde a dobândit această experiență pentru a fi cea mai bună soluție pentru CFR Călători, ținând cont de faptul că l-a angajat imediat după ce a preluat conducerea CFR Călători, fiind un apropiat de-ai lui.
La toate aceste întrebări, răspunsul a fost sec: ”În conformitate cu art.28 alin.(6) lit.d) din Actul Constitutiv al SNTFC CFR Călători – S.A, directorul general
Ciucă nu mai vrea ca Cismaru să cumuleze pensia cu salariul de la stat
Între timp, Carmen Popescu a contestat în instanță decizia directorului general prin care a fost înlăturată din funcția de director de Achiziții al CFR Călători.
S-ar putea să mai așteptăm sentința în acest proces, însă înlăturarea lui Ionuț Sebastian Cismaru din funcția pe care o ocupă în prezent s-ar putea produce mult mai repede și din alte cauze. Parlamentul ar putea interzice, chiar de săptămâna viitoare, cumulul pensie-salariu la stat, după cum a declarat azi președintele Senatului, fostul premier Niculae Ciucă: ”Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale, dar şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte. Unul dintre ele este legea pensiilor speciale, care va fi soluţionată şi există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei (Europene – n.red.) pe conţinutul proiectului de lege, de asemenea, este vorba de legea pensiilor parlamentarilor care va fi aprobată săptămâna viitoare şi legea cumulului pensiei cu salariul (sublin. ns.). Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii parlamentare, miercuri”.
Deci, dacă lucrurile vor decurge în Parlament așa cum spune șeful Senatului, polițistul pensionar din conducerea CFR Călători ar putea să-și piardă funcția. Sau poate decide să renunțe la pensie în favoarea salariului primit de la operatorul feroviar de stat.




Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail