Site logo
6 ianuarie 2022

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională pentru legea privitoare la transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” – SA, în domeniul public al județului Mureș. Terenurile vizate sunt cele ale două mocănițe din regiunea Mureșului, acum dezafectate.

Legea a fost inițiată de parlamentari ai PSD, PNL și UDMR, iar ulterior susținută de parlamentarii acestei formațiuni pentru a trece în Parlament.

Cum se argumentează sesizarea CC

Pe scurt Președinția spune că terenurile în cauză sunt proprietate publică, dar nu exclusiv a statului. In acest sens trebuie ca transferul la Consiliul Județean Mureș să aibă loc prin Hotărâre de Guvern, la cererea CJ Mureș. Este aceeași argumentație ce a fost folosită – cu succes – pentru respingerea inițiativei parlamentare de transfer a terenurilor pe care se găsește linia Răzoare – Progresului de la CFR la Primăria Sectorului 4 din Capitală.

Or, bunul vizat de legea criticată – imobil- teren aferent rețelelor de cale ferată îngustă Târgu Mureș – Band – Miheșu de Câmpie, Târgu Mureș – Sovata – Câmpu Cetății – nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă (…) având în vedere că bunul supus transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unității administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Județean Mureș.

Citește aici un articol despre mocănița Sovata – Câmpu Cetății

Mai mult legea atacată conține și erori geografice. Cum Sovata se află la est de Câmpu Cetății și Tg Mureș, traseul corect de menționat ar fi Târgu Mureș – Câmpu Cetății – Sovata.

Pe secțiunea Câmpu Cetății – Sovata se găsește o mocăniță de succes, rod al unei inițiative private, după cum a relatat aici Club Feroviar. Anexa la proiectul de lege atacat de Klaus Iohannis exclude din transfer această secțiune, de la CFR la CJ Mureș. terenul în cauză este obiectul unui contract de concesiune încă din 2010 cu investitorul menționat.

Sesizarea de neconstituționalitate poate fi consultată aici

Terenurile dorite de CJ Mureș

Încercările de transfer a terenurilor Tg Mureș – Câmpu Cetății și Tg Mureș -Miheșu de Câmpie sunt mai vechi. La finele anului 2020 a fost abandonat un proiect de lege în Camera Deputaților în acest sens. Ulterior acesta a fost reluat.

În fundamentarea cererii lor, inițiatorii prevedeau transmiterea terenurilor aferente liniilor înguste Târgu Mureș – Band – Miheșu de Câmpie și Târgu Mureș – Câmpul Cetății – Sovata de la CFR la domeniul public al județului Mureș, anume la Consiliul Județean Mureș. Scopul preluării era anul trecut realizarea unor piste de biciclete pe traseul fostelor căi ferate înguste.

Inițiatorii spuneau că sub oblăduirea statului, terenurile au rămas de izbeliște.

Una dintre linii, anume cea spre Miheșu de Câmpie a fost furată cu totul, explica recent Mircea Greabu, om de afaceri, administrator al mocăniței Câmpul Cetății-Sovata, singura funcțională în zonă. Motivarea actului este generoasă la capitolul intenții: „Se remarcă faptul că valorificarea teritoriului nu este realizată la capacitate maximă astfel:

  • potenţialul turistic nu este suficient valorificat, obiectivele nefiind îngrijite corespunzător și promovate către pieţe externe, neexistând infrastructura de acces, posibilităţi de cazare/agrement etc.
  • potenţialul productiv nu este nici el capitalizat corespunzător, în teritoriu neexistând suficiente unităţi de procesare, astfel încât produsele locale să acumuleze cât mai multă valoare adăugată înainte să îl părăsească.

„În ceea ce priveşte aspectul socio-demografic, teritoriul se confruntă cu problemele omniprezente în mediul rural românesc, respectiv populaţie îmbătrânită și în scădere, cu servicii de bază minime sau inexistente, oportunităţi economice scăzute, cu consecinţe serioase asupra atractivității teritoriului, la care se adăugă comunităţi aflate în râpe de sărăcie sau excluziune socială, pe care autoritățile locale nu le pot gestiona corespunzător din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane. Din cauza acestor nevoi identificate în teritoriu, obiectivele principale ale Judeţului Mureș sunt valorificarea potenţialului turistic al teritoriului la adevărata sa valoare, dezvoltarea unei ramuri economice care să producă bunuri cu valoare adăugată ridicată şi furnizarea unor servicii de bază corespunzătoare populaţiei rurale, cu accent pe combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială în comunităţile vulnerabile”

Rețeaua, mai spuneau inițiatorii, este distrusă în urma unor furturi după ce a fost folosită la transportul de persoane până în 1990. „Consiliul Judeţean Mureș intenţionează să iniţieze un proiect de valorificare a reţelei de cale ferată îngustă, mai sus-amintită, în scop turistic, cultural și de agrement, prin realizarea unei piste de biciclete”, susțineau inițiatorii.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share