Noul contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători este un pas important spre îmbunătăţirea transportului STB în Capitală, spune Primăria Municipiului București. Pe termen lung, se prevăd economii de 332 milioane lei. Banii economisiți astfel ar putea fi folosiți pentru achiziția celor 40 de tramvaie scoase la licitație, inițiată de STB, câștigată de Electroputere VFU Pașcani. STB a anulat lunile trecute licitația, susținând că nu are bani.
Primăria Municipiului Bucureşti va încheia în curând cu STB SA un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători pentru o perioadă de 10 ani, cu îmbunătăţirea substanţială a acestui serviciu prestat pentru bucureşteni, potrivit unui comunicat al Primăriei.
Acest contract va aduce un beneficiu financiar important, respectiv scutirea la plata TVA pentru compensaţia STB SA, astfel încât Primăria Capitalei va economisi anual peste 33,2 milioane de euro, deci mai mult de 332 milioane de euro pe întreaga perioadă contractuală de 10 ani. Banii astfel economisiţi vor fi investiţi în infrastructura locală de transport, contribuind la dezvoltarea acesteia. Spre exemplu, banii ar putea fi alocați de către STB pentru achiziția de tramvaie, în condițiile în care anul trecut societatea a desemnat câștigătoare firma Electroputere VFU Pașcani la licitație de achiziție a 40 de tramvaie. STB a anulat licitația invocând lipsa banilor, însă CNSC și Curtea de Apel au infirmat decizia societății de transport.
Ce prevederi sunt în contract
Măsurile incluse în contract care vor genera schimbarea în bine a condiţiilor de transport şi a interacţiunii dintre călători şi STB SA sunt:
- Adaptarea rapidă a programului de transport pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, precum şi îmbunătăţirea mecanismelor de monitorizare a programului de circulaţie (timpii de plecare de la capete, timpii de trecere în staţii, întârzieri etc.).
- Atenţie sporită în relaţia cu cetăţenii:
- a) prevederi speciale pentru comunicarea cu cetăţenii – dezvoltarea unei platforme publice online pentru petiţii şi reclamaţii;b) măsuri privind îmbunătăţirea salubrizării vehiculelor (introducerea de indicatori distincţi pentru condiţiile de salubrizare);c) prevederi specifice în scopul îmbunătăţirii accesului la serviciul public de transport al persoanelor cu dizabilităţi;d) prevederi specifice privind îmbunătăţirea activităţii de control călători şi instruirea personalului specializat în activitatea de control şi în activitatea comercială.
- Integrarea tarifară pe zona Bucureşti-Ilfov, precum şi integrarea tarifară între transportul de suprafaţă şi metroul bucureştean (simplificarea ofertei tarifare, introducerea călătoriei orare şi a mijloacelor de plată electronice, introducerea unor noi tipuri de abonamente, reduceri pentru achiziţii peste 30 de abonamente etc.).
- Impunerea de condiţii minime mai riguroase vizavi de dotarea şi funcţionarea echipamentelor vehiculelor (iluminat, senzori termici, aer condiţionat, afişarea în salonul vehiculului a modalităţilor privind formularea de reclamaţii/petiţii).
- Atenţie sporită asupra problematicii poluării prin stabilirea de condiţii superioare privind normele de poluare pentru vehiculele noi achiziţionate.
- Îmbunătăţirea instrumentelor de control ale TPBI asupra calităţii serviciului prestat de operatori şi asupra managementului contractului (inclusiv control inopinat asupra întregii activităţi a operatorilor).
- Introducerea de instrumente de eficientizare a activităţii operatorilor (planuri de măsuri, plan de introducere a recomandărilor din auditul tehnico-economic, plan anual de eficientizare a activităţii operatorilor).
- Clarificarea modului în care operatorii răspund pentru nerespectarea obligaţiilor de serviciu (respectarea programului de circulaţie, condiţii de calitate şi siguranţă, relaţia cu cetăţenii, relaţia cu Entitatea Contractantă – modul de respectare a planurilor de măsuri), inclusiv prin revizuirea sancţiunilor aplicabile.
- Revizuirea măsurilor prin care politica de dezvoltare a unităţilor administrativ-teritoriale este transpusă în politica de dezvoltare a operatorilor şi introducerea obligativităţii de a investi 2% din profit şi de a aviza planurile de investiţii ale operatorilor, cu sancţiuni pentru nerespectare.
- Plata compensaţiei cuvenită operatorilor se va face fără TVA, conducând la degrevarea bugetelor locale, precum şi la posibilitatea repartizării sumei astfel economisite pentru investiţii în transportul public.
Contractul va fi semnat pe 10 ani
Încheierea contractului dintre Primăria Generală şi STB SA vine după lansarea în dezbatere publică, în cursul lunii mai, a proiectului de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru avizarea “Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de călători” şi a seriei de consultări publice cu cetăţenii şi cu toţi factorii implicaţi în decizia de delegare a gestiunii serviciului de transport public.
Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei, consideră că progresul în privinţa transportului public din Bucureşti va fi rapid şi semnificativ: “La Primăria Capitalei avem o echipă nouă, foarte bine pregătită şi începem să oferim bucureştenilor ce am promis în campanie! Noul contract pe care Primăria Capitalei îl va semna cu STB (pentru o perioadă de 10 ani) va aduce economii de peste 330 de milioane de euro.
Primul pas a fost modul în care am abordat subiectul delegării serviciului de transport, dintr-o perspectivă complet diferită, în care principalul beneficiar este cetăţeanul. De la preluarea mandatului şi până astăzi, am lucrat continuu împreună cu Primarul General, cu colegii din CGMB, din TPBI şi din Societatea de Transport Bucureşti, pentru a obţine cea mai bună formă a acestui contract şi rezultatele sunt foarte bune.
Am reuşit să identificăm soluţiile legale pentru a fi scutiţi de TVA la plata compensaţiei, astfel că suma de 33 milioane de euro pe an, bani plătiţi de locuitorii Capitalei, va merge către investiţii. Se putea oricând identifica această soluţie, dar era nevoie de muncă, de înţelegerea profundă a mecanismelor legislative, iar acest lucru este posibil doar cu profesionişti, cu oameni foarte bine pregătiţi”, spune viceprimarul.
Contractul pentru tramvaiele de la Electroputere VFU Pașcani, anulat pe 31 decembrie
Pe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA a câștigat licitația de furnizare a 40 de tramvaie, cu posibilitatea de achiziție a încă 60 de tramvaie de 18 metri, organizată de STB SA.
Însă pe 31 decembrie 2020, când toată lumea se pregătea de revelion, s-a dat o lovitură de teatru: licitația a fost anulată. Decizia de anulare a licitației, luată în ultima zi a anului trecut, la ora 16,30, a fost ținută „la secret” atât de Primărie, cât și de conducerea STB, ea fiind dezvăluită de Club Feroviar.
Apoi, la finele lunii februarie 2021, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de Electroputere VFU Pașcani și a dispus reluarea procedurii. ”Admite contestația și dispune remedierea” – aceasta este concluzia Deciziei nr. 359 pronunțată de Completul C5 al CNSC vineri, 19 februarie 2021, în Dosarul nr. 75, în care contestatar este Electroputere VFU Pașcani, iar autoritatea contractantă – Societatea de Transport București. Mai pe românește, continuarea procedurii înseamnă semnarea contractului pentru tramvaiele de la Electroputere VFU Pașcani.
(D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail