Primăria Capitalei intenționează să lanseze în acest an încă o licitație pentru tramvaie de 36 de metri lungime, prin care să se achiziționeze alte 200 de bucăți, în plus față de cele 100 comandate deja la Astra Vagoane Călători Arad.
”Prin poziția bugetată se dorește demararea unei noi proceduri pentru încheierea unui acord cadru pe o durată de patru ani, fără nicio legătură cu contractul de furnizare 100 de tramvaie nr. 66/11.05.2021, încheiat cu Asocierea Astra Vagoane Călători SA (lider) – CRRC Qingdao Sifang CO., LTD (asociat)”, au declarat pentru Economica.net reprezentanții Municipalității.
În legătură cu viitoare achiziție a încă 200 de tramvaie, reprezentații PMB au menționat că ”obiectivul a fost propus cu suma de un milion lei pentru valoarea creditelor bugetare (în proiectul de buget al PMB pe 2022 – n.red.) în vederea posibilității demarării procedurii de achiziție anul acesta și până la stabilirea unui grafic de livrare propus pentru procedură”.
Prima licitație pentru tramvaie de 36 de metri, câștigată de Astra Vagoane Călători Arad
Contractul pentru livrarea a 100 de tramvaie noi în Capitală de către Astra Vagoane Călători Arad a fost semnat pe 11 mai 2021. Primarul general Nicușor Dan anunța atunci că primul tramvai de la Arad urma să ajungă la București în august 2022.
”Cele 100 de tramvaie vor intra în traseu începând cu anul 2022 și vor putea fi folosite de bucureșteni pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55”, spunea Adrian Criț, directorul general al Societății de Transport București, cu ocazia semnării contractului.
Pe traseele menționate, tramvaiele noi vor circula cu o viteză sporită, asigurându-se totodată o semaforizare cu prioritate pentru transportul public de călători. Tramvaiele vor fi echipate cu sisteme IT – de informare călători (audio și video), supraveghere video, sistem de numărare călători, Wi-Fi și sistem de comunicare online.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail