Primăria Constanța caută o firmă care să construiască o pasarelă peste calea ferată

de 25 iulie 2025

Primăria Municipiului Constanța caută o firmă care să construiască o pasarelă peste calea ferată, între două cartiere ale orașului.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Servicii de proiectare și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor și Execuție lucrări, pentru realizarea obiectivului de investiții ”.

Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționează a fi încheiat este de 11.230.959,37 lei, echivalentul a aproximativ 2,2 milioane de euro.



Pasarelă cu dotări moderne

Potrivit Studiului de fezabilitate, ”proiectul urmărește realizarea unei circulaţii pietonale facile și în siguranță între cartierul Faleza Sud Poarta 6 şi Cartierul Km.4-5“.

Realizarea proiectului include şi zone dedicate pietonilor şi biciclistilor, care să permită traversarea unor zone abrupte şi crearea de facilități pe traseele propuse pentru persoanele cu dizabilităţi. În vederea realizării pasarelei pietonale, soluția tehnică adoptată este următoarea, potrivit documentelor municipalității:

  • Traversare pietonală supraterană – pasarelă pietonală ce va asigura un gabarit de: 4,00 m
  • Lifturi cu o capacitate de 6-8 persoane amplasate pe ambele părți ale pasarelei
  • Gabaritul de liberă trecere de: 8.00 ml,
  • Lungime total pasarelă: 82 ml
  • Panouri fonoabsorbante, montate pe ambele părţi ale traversării, L= 300 ml x 2, amplasate la o distanţă faţă de liniile CF, care să asigure zona de protecţie (min. 4 m faţă de ultimul ax de cale ferată)
  • Iluminat public pe pasarelă și pe rampele de acces, folosind ehipamente antiex.

CITEȘTE și Chițac strecoară mutarea gării Constanța printr-un ”Protocol strategic pentru dezvoltare”

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 18 august 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 18 februarie 2026.



Share