Site logo
Primăria Hunedoara a cerut preluarea clădirii gării de la CFR: „Am putea opri degradarea ei”
9 septembrie 2021

Primăria Hunedoara a solicitat CFR SA transferarea clădirii de călători a gării în administrarea municipalităţii. Din 2018, ea este închisă şi are nevoie urgentă de reparaţii.

Primăria Hunedoara a transmis Sucursalei Regionale Căile Ferate Timişoara o adresă prin care îşi manifestă dorinţa certă de a prelua în administrare clădirea staţiei CFR din municipiu, anunţă reprezentanţii instituţiei, potrivit adevarul.ro.

„Gara din Hunedoara a fost închisă şi trecută în conservare la începutul anului 2018. Imobilul, proiectat în 1951 şi inaugurat în 1953, are o importantă valoare cultural – istorică, dar reprezintă şi o inestimabilă valoare simbolică pentru locuitorii municipiului Hunedoara şi nu numai. Din păcate, de la momentul trecerii gării în conservare, pe zi ce trece, clădirea se deteriorează, fiind şi victima unor acte de vandalism. Primăria Hunedoara face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a preveni astfel de evenimente şi în zona gării, însă, conform legii, primul responsabil de paza acestor obiective este proprietarul”, informează Primăria Hunedoara. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share