Site logo
Primarul Piedone a demolat peste noapte chioșcurile de la metrou în Sectorul 5. I-a luat-o înainte lui Clotilde Armand, la Sectorul 1, și lui Negoiță de la 3
21 iulie 2021

Amenințat cu DNA, primarul Sectorului 5, Cristian „Piedone” Popescu a demarat în noaptea de marți pe miercuri demolarea magazinelor din stațiile de metrou de pe raza Sectorului 5. 

 

 

O firmă subordonată Primăriei Sectorului 5 din București a demolat în noaptea de marți spre miercuri chioșcurile amplasate ilegal de sindicatul de la metrou în stația Izvor, potrivit unor martori la operațiune consultați de G4Media.ro. Demolarea are loc imediat după ce în presă au apărut înregistrări ale unor discuții purtate de primarul Popescu cu liderul sindical Ion Rădoi privind stațiile de la metrou. Discuțiile reliefau dorința lui Popescu de a obține câteva spații în incinta unor stații concomitent cu angajamentul său de a nu demola magazinele.

Potrivit unor stenograme din Ordonanța DNA de inculpare a lui Ion Rădoi: „În contextul demarării procedurii Metrorex de eliberare a spaţiilor comerciale de la metrou care funcţionează în mod nelegal, la data de 27.05.2021, primarul sectorului 5 Popescu Cristian „Piedone” i-a pretins lui Rădoi Ion, liderul sindicatului USLM, să-i dea „jumătate din spaţiile comerciale de la Izvor”, urmând ca în schimb să amâne sau să refuze emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (staţiile de la Izvor, Eroilor, Eroii Revoluţiei). Rădoi Ion a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, „plusând”, spunându-i că „o jumătate de staţie întreagă îi dă”.

Piedone: I-am cerut în glumă juma de stație de metrou

Cristian Popescu Piedone a transmis, în urma publicării stenogramelor DNA, că i-a cerut „în glumă” lui Ion Rădoi „jumate de stație la Izvor”. Edilul Sectorului 5 susține că a emis încă din 11 iunie autorizația de demolare pentru chioșcurile pentru stațiile de metrou din sector și că a respectat legea.
„Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, și la telefon, să mi se dea jumătate de stație, păi ce, am înnebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele. Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioși, am aproape 28 de ani în administrație, nu pot face asemenea greșeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, susține primarul Sectorului 5, într-un răspuns pentru Digi24.
Singurele sectoare ale Capitalei unde magazinele la metrou nu au fost demolate sunt 1 (primar Clotilde Armand, USRPlus) și 3 (primar Robert Negoiță, independent). (D.C.)
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share