Site logo
Proiect: Drum de legătură, în loc de o cale ferată din Maramureș desființată din anii 80
29 octombrie 2021

Ministerul Transporturilor vrea să transfere către Primăria orașului Baia Sprie un teren de aproape 18 hectare, pe care să se construiască un drum de legătură, în loc de o cale ferată din Maramureș.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unei părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A., trecerea acesteia în domeniul public al orașului Baia Sprie, județul Maramureș, precum și modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, Consiliul Local Baia Sprie și-a manifestat interesul cu privire la preluarea în domeniul public al orașului a unei suprafețe de teren de 178.603,00 mp, în scopul dezvoltării durabile a zonei și pentru realizarea unui drum nou de legătură între orașul Baia Sprie și municipiul Baia Mare.

În acest sens a fost adoptată Hotărârea nr.  14/31.01.2019 a Consiliului Local al Orașului Baia Sprie, județul Maramureș, prin care a fost aprobată inițierea demersurilor necesare preluării suprafeței de 178.603,00 mp în domeniul public al orașului Baia Sprie. Instituţia Prefectului a exercitat controlul de legalitate asupra Hotărârii Consiliului Local al Comunei Berchișești, nefiind identificate elemente de nelegalitate, care să determine atacarea hotărârii la instanţa de contencios administrativ.

Cale ferată din Maramureș, desființată de decenii

La rândul ei, CNCF CFR SA a supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor  inițierea demersurilor necesare pentru trecerea, conform prevederilor legale, din domeniul public al statului în domeniul public al Orașului Baia Sprie, județul Maramureș, a terenului cu pricina. În acest sens a fost emisă Hotărârea nr.  2/17.02.2021 a Adunării Generale a Acționarilor  prin care, la punctul 1, se aprobă trecerea terenului în suprafață de 178.603,00 mp în domeniul public al Orașului Baia Sprie.

Acest teren este situat pe amplasamentul fostei linii de cale ferată Baia Mare Sud-Baia Sprie, cuprins între km 65+740,00 – km 71+400. ”Linia cf fiind desființată și casată, terenul nu mai are obiect de activitate specific feroviar, iar în evidențele contabile ale Secției L6 Satu Mare nu se mai află înregistrat niciun mijloc fix aferent fostei linii desființate Baia Mare Sud-Baia Sprie”, se mai arată în documentul menționat.

Linia a fost închisă în 1988, iar în perioada 1990-1997 a fost și demontată.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share