Reforma marca Sorin Grindeanu: desființează posturile ce nu erau ocupate. Se va atinge ministrul de CA plătite cu o mie de euro pentru două ore pe lună?
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Simeria, că din ministerul pe care îl conduce vor fi reduse circa 150 de posturi. Aceste posturi erau neocupate, ceea ce înseamnă că oricum nu se cheltuiau bani cu ele. Ministrul desființează posturile neocupate, măsură propusă de Guvernul Ciolacu, dar total inutilă, tocmai de aceea puternic criticată de către Opoziție.
Fără măsurile de scădere a deficitului bugetar, România se va afla în situaţia de a pierde fonduri europene şi de a fi amendată de Comisia Europeană, a mai spus Grindeanu, fără a explica cum desființarea unui post neocupat care, deci, nu presupune cheltuieli efective poate aduce economii la buget.
Un post din patru neocupat la Transporturi
„Eu am în jur de 150 de posturi vacante în minister, din 600 – nu vorbesc de companii, (…) pe care le voi reduce. Nu am de ce să le ţin. Evident. Şi sigur, există companii care vin din spate, de la începutul anilor ’90, care nu-şi mai găsesc rostul şi care trebuie desfiinţate, unele dintre ele, iar altele unite, astfel încât să le rentabilizăm”, a afirmat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.ro.
Ministrul Transporturilor a precizat că în lipsa unor decizii „responsabile”, prin care să fie redus deficitul bugetar, ţara noastră va ajunge în situaţia de a-i fi suspendate fondurile europene, el menţionând, în acest context, că toate proiectele majore ale ministerului pe care îl conduce sunt finanţate din aceste surse.
Desființează posturile ce nu erau ocupate
„Să ştiţi că fondul problemei este altul: nimeni nu vrea să dea oameni afară, nimeni nu vrea să pună taxe în plus, şi aşa mai departe. (…) Suntem într-o situaţie de tipul următor: dacă nu luăm decizii responsabile în perioada următoare, prin care să reducem deficitul bugetar, vă dau două consecinţe: unu – se suspendă fondurile europene, şi doi – primim amendă de la Comisia Europeană, fiind pe procedură de deficit excesiv, 0,5% din PIB. Toate proiectele majore din România, din acest moment, sunt pe fonduri europene. Ce-ar însemna să se închidă toate aceste fonduri europene? (…) Eu nu am vreun proiect important la Ministerul Transporturilor (…) care să nu fie finanţat prin fonduri europene. Eu nu-mi permit să pierd acest lucru. Şi nu cred că e vorba despre Sorin Grindeanu, eu cred că România nu-şi permite să piardă fondurile europene. Despre asta este vorba. Nimeni nu vrea să facă lucruri care să ducă la o viaţă mai grea, dar putem găsi soluţii de comasări, de lucruri care pot fi reduse şi pot fi făcute astfel încât să reducem acest deficit”, a mai argumentat ministrul Sorin Grindeanu.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail