Site logo
1 ianuarie 2022

Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări de reparații la un pod, un podeț și o trecere la nivel.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat în ultima zi a anului 2021 anunțul de licitație ce are ca obiect ”LOT 1 – Reparație pod km. 115+961 linia 504 Ghimeș – Siculeni, inclusiv trecerea la nivel, LOT 2 – Reparație podeț km 129+710 linia 504 Ghimeș – Siculeni”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 6.496.847,94 lei, echivalentul a aproximativ 1,3 milioane de euro. Contractul este împărțit în două loturi, după cum urmează:

  1. LOT 1 – „Reparație pod km 115+961 linia 504 Ghimeș – Siculeni, inclusiv trecerea la nivel”

Valoarea estimată fără TVA: 3.264.691,48 lei

  1. Lot 2 – ”Reparație podeț km 129+710 linia 504 Ghimeș – Siculeni”

Valoarea estimată fără TVA: 3.232.156,46 lei.



Condiții de participare la licitația pentru reparații la un pod, un podeț și o trecere la nivel

Pentru participarea la procedura de achiziție, se solicită experiență similară. Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii cinci ani de zile a executat lucrări similare a căror valoare calculată cumulativ din cadrul unuia sau cel mult trei contracte a fost de minimum 3,2 milioane de lei fără TVA pentru lotul 1 și de minimum 3,200 milioane de lei fără TVA pentru lotul2.

Prin lucrări similare se înțeleg lucrări de construcții/reparații poduri, podețe, viaducte, lucrări de construcție/reparație linii de cale ferată, terasamente.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 februarie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 7 iunie 2022.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share