Site logo
Regionala Constanța a CFR SA lansează lucrări de reparație pe M 800
17 martie 2022

Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări de reparație pe M 800.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Ȋntreţinere şi reparaţie Coridor IV Paneuropean, tronson Lehliu-Constanţa (preţ inclus materiale, manoperă) fără utilaje grele de cale – înlocuire JIL-uri”. Valoarea totală estimată a contractului este de 755.833,49 lei, echivalentul a aproximativ 150.000 de euro.

Lucrările presupun înlocuirea JIL-urilor şi refacerea continuităţii CFJ, în scopul asigurării funcţionării normale, continue şi în condiţii de siguranţă a transportului feroviar pe acest tronson, se arată în anunț. În cadrul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie, vor fi efectuate următoarele operaţiuni principale: înlocuire JIL-uri tip 60 = 30 de bucăți; refacere continuitate CFJ prin sudură aluminotermică = 60 de bucăți; detensionare/pretensionare/uniformizare eforturi = 7.800 m de cale. Durata de execuţie este de maximum 60 de zile calendaristice de la data prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2022.



Condiții de participare la licitația pentru lucrări de reparație pe M 800

Pentru participarea la licitație se cere experiență similară. Ofertantul va declara în DUAE principalele lucrări similare realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani de zile, din care să reiasă executarea de lucrări similare în valoare individuală/cumulată de minimum 755.833 de lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.

Valoarea garanției de participare este de 7.558 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 aprilie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 4 iulie 2022.

O procedură similară a fost lansată și de Regionala București a CNCF CFR SA:

CITEȘTE și Regionala București începe lucrări pe București-Lehliu și Brazi-Câmpina-Predeal

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share