Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări la calea ferată Dorobanțu-Medgidia.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de întreținere și reparație linii CF – Linia 810 A Dorobanțu – Medgidia PC2, km 4+600-6+400”. Valoarea totală estimată a contractului este de 1.427.917,42 lei, echivalentul a aproape 290.000 de euro.
Contractul va presupune executarea lucrărilor de întreținere și reparație a căii ferate, prin înlocuirea unor materiale de cale, respectiv traverse necorespunzătoare din lemn cu traverse din beton precomprimat cu supralărgire, șine uzate în curbă, piese uzate de aparate de cale, traverse speciale necorespunzătoare de aparate de cale și de poduri, pe secția de circulație 810A Dorobanțu–Madgidia PC2, între km 4+600-6+400, pe raza de activitate a Secției L2 Medgidia, Districtul 2 Dorobanțu, conform specificațiilor Caietului de sarcini. În cadrul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie, vor fi efectuate următoarele operaţii principale: Înlocuire traverse din beton precomprimat cu supralărgire = 702 bucăți; Înlocuire șine tip 49 = 972 m fir; Înlocuire JIL-uri tip 49 = patru bucăți; Înlocuire traverse speciale pod = 110 bucăți; Înlocuire traverse speciale aparate cale = 38,25 mc; Înlocuire inimi încrucișare aparate cale tip 49 = trei bucăți; -Înlocuire ansamblu ac curb+contraac drept tip 49 = o bucată; Înlocuire contrașine U tip 49 = două bucăți; Retrasare curbă = 0,45 km. Durata de execuţie este de maximum trei luni calendaristice de la data prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor.
Condiții de participare la licitația pentru lucrări la calea ferată Dorobanțu-Medgidia
Pentru participarea la procedura de achiziție se solicită experiență similară. Ofertantul va declara în DUAE principalele lucrări similare realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani, din care să reiasă executarea de lucrări în valoare individuală/cumulată de minimum 1.427.917 lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 17 octombrie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 17 februarie 2023.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail