Regionala Craiova a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA vrea să ridice restricții de viteză pe Valea Oltului, prin înlocuirea a peste 2.000 de traverse.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de reparaţie pentru ridicare restricţii de viteză pe linii curente şi directe”.
În cadrul lucrărilor se vor înlocui 2.048 de traverse de lemn cu traverse de beton cu prindere Vossloh (echipate) șină tip 49. Lucrările se vor executa între stațiile Cornet și Câineni, km 337+700 – km 339+600 la curbele: km 337+796 – km 337+996; km 338+230 – km 338+377; km 338+544 – km 338+918; km 339+161 – km 339+601.
Valoarea totală estimată a contractului, care se va derula pe parcursul a șase luni de zile, este de 992.981 lei, echivalentul a puțin peste 200.000 de euro. Locul de executare este Secția L3 Râmnicu Vâlcea.
Condiții de participare la licitația de ridicare de restricții de viteză pe Valea Oltului
Pentru participarea la procedura de achiziție se solicită prezentarea cifrei medii de afaceri anuale pe ultimii trei ani de zile (2018, 2019, 2020), care trebuie sa fie de minimum 750.000 de lei.
Ofertantul (asocierea, în cazul în care ofertantul este o asociere) trebuie să prezinte o listă a lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii cinci ani, însoţită de certificate de bună execuţie pentru lucrările cele mai importante. Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii cinci ani de zile de la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor a executat, la nivelul unui contract/mai multor contracte, lucrări similare a căror valoare individuală/valoare cumulată a fost de minimum 750.000 de lei fără TVA. Tipurile de lucrări de o complexitate comparabilă cu cele care fac obiectul contractului: lucrări de construcţii, întreţinere, reparaţii linii metrou; lucrări de construcţii, întreţinere, reparaţii linii pentru circulaţia tramvaielor; lucrări în domeniul feroviar altele decât cele supuse procedurii de licitaţie respectiv: refacţie linii de cale ferată, înlocuire aparate de cale, întreţinerea/reparaţia liniilor de cale ferată industriale; lucrări de construcţie/reparaţie/întreţinere pod/podeţ.
Ofertantul va constitui o garanţie de participare în valoare de 9.929 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 10 mai 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 10 septembrie 2021. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail