Regionala Galați a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează lucrări pentru înlocuirea unui macaz în gara Comănești.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Înlocuit schimbătorul de cale nr. 5 și traversarea cu joncțiune dublă 7/9 din stația Comănești”.
Pentru punerea în siguranță a circulației materialului rulant peste schimbătorul de cale 5 și peste traversarea cu joncțiune dublă 7/9 din stația Comănești, se impune înlocuirea acestora cu produse noi, cu următoarele caracteristici: S 60E1-300-1/9-Af60, Fv Templex +DAA, calitatea șinei și calitatea șinei acelor R350 HT, prindere elastică, montat pe traverse din beton și Tjd 60E1-190-1/9-Af, montată pe traverse din beton, calitatea șinei și a șinei acelor R350 HT, FvTemplex, prindere elastică.
Valoarea totală estimată a contractului, care trebuie dus la bun sfârșit în termen de patru luni, este de 1.344.511,92 lei, echivalentul a aproximativ 270.000 de euro.
Condiții de participare la licitația pentru înlocuirea unui macaz în gara Comănești
Pentru participarea la licitație, se solicită experiență similară. Ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) trebuie să demonstreze că în ultimii cinci ani până la data limită de depunere a ofertei a executat lucrări de natură sau complexitate similare cu obiectul procedurii în valoare individuală/cumulată de minimum 650.000 de lei fară TVA, la nivelul unui contract sau mai multor contracte.
Garanția de participare la licitație este de 13.445 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 14 aprilie 2022, 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 14 august 2022.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail