Site logo

Regionala Timișoara lansează lucrări la cablurile de semnalizare CFR de pe Valea Jiului

9 aprilie 2025
semnalizare CFRsemnalizare CFR

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara lansează lucrări la cablurile de semnalizare CFR de pe Valea Jiului, secția de circulație 202.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Reparații curente la instalațiile CCS-T pe raza Secției CT4 Deva – instalații CED în Stația CF Petroșani Triaj”.

Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționează a se încheia și care va trebui dus la bun sfârșit în termen de 120 de zile este de 1.499.989,33 lei, echivalentul a aproximativ 300.000 de euro.



Lucrări la Baru Mare și spre Crivadia

Un alt anunț de licitație publicat în SEAP de SRFC Timișoara are titlul ”Reparații curente la instalațiile CCS-T pe raza Secției CT4 Deva – instalații CED în Stația CF Baru Mare și instalații BLA pe distanța Baru Mare-Crivadia”.

În acest caz, valoarea totală estimată a contractului pentru cablurile de semnalizare CFR este de 2.449.879,49 lei, echivalentul a peste 490.000 de euro.

În ambele situații, lucrările propuse a se realiza, conform caietului de sarcini, prevăd înlocuirea și montarea cablurilor tip CSYEALABY, respectiv realizarea subtraversărilor de cabluri și introducerea capetelor de cablu în picheți aparataj, distribuitori și dulap de semnal, cu montaj în săpătură pentru prevenirea furturilor și devastărilor, precum și înlocuirea picheților de aparataj cu picheți în carcasă nemetalică.

Pentru participarea la procedura de achiziție, ofertanţii vor prezenta o listă a principalelor lucrări similare cu obiectul procedurii sau superioare executate în ultimii cinci ani calculați de la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este, pentru ambele licitații, data de 12 mai 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 12 noiembrie 2025.



Share