Revolta unui ceferist cu state vechi privind distrugerea CENAFER și a Muzeului CFR

Un ceferist cu state vechi, acum pensionar, trage un semnal de alarmă privind distrugerea CENAFER și a Muzeului CFR care se pregătește de către conducerea instituției și cea a Ministerului Transporturilor.

Marcel Oțoiu, fost director general al CENAFER, critică tentativa de scoatere în afara CENAFER a Muzeului CFR, dar și modul în care se face pregătirea personalului feroviar în ultima perioadă. El vorbește despre ceferiștii școlarizați ”online”, care reprezintă un pericol la siguranța circulației feroviare, despre impostura și lipsa de pregătire a celor care conduc destinele căii ferate.

CITEȘTE și Reorganizarea Muzeului CFR începe cu scandal. Cine vrea să-l dea afară din sediu

În continuare vă prezentăm integral scrisoarea deschisă a lui Marcel Oțoiu.

Scrisoarea lui Marcel Oțoiu despre distrugerea CENAFER și a Muzeului CFR

A fi sau a nu fi ? Cu adevărat aceasta este întrebrea

Să trăiţi, dragi colegi feroviari!

Să nu vă pară paradoxal că încep prin a vă saluta cu această formulă. De-a lungul vremii în parcursul meu profesional am învăţat că respectul pentru ceea ce înseamnă breasla feroviarilor a cărei sorginte seculară a dăltuit în timp un blazon pe harta României, care trebuie înţeles, apreciat, oferit generaţiilor ce sunt şi transmis generaţiilor ce vor să vină, nu înseamnă şi nu reprezintă tagma neaveniţilor.

Mi-aş fi dorit să admir efervescenţa activităţii, atitudinea, dăruirea, pasiunea şi mai cu seamă responsabilitatea celor ce freamătă zilnic prin unităţile feroviare, din postura celui care începând cu anul 2020, îndeplinindu-şi obligaţiile cetăţeneşti şi profesionale, a ajuns în ipostaza bunicului care purtându-şi nepoţica de mânuţă pe peronul unei gări să poată spune cu modestie, dar suficient de răspicat şi demn „şi bunicul a lucrat aici!”. Ce vis frumos!

Realitatea însă, devine pe zi ce trece din ce în ce mai sinistră. O instituție a statului român  numită Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER,  care girează educația și formarea profesională a personalului feroviar, pentru toate ramurile feroviare de pe cuprinsul țării, pentru operatorii de transport cu capital privat sau de stat, gestionari sau administratori de infrastructură feroviară publică sau privată, inclusiv evaluarea și certificarea competențelor profesionale ale angajaților, pierde pe zi ce trece esența, misiunii pentru care a fost creată. O să-mi spuneţi că „nu cunosc” marea reformă făcută prin apariţia OMTI 2381 din 5 decembrie 2022. Aveţi grijă că vă dă cineva „de oprire”. A fost mai înainte un Ordin al Ministrului Transporturilor nr. 910 din 3 iunie 2019, care a liberalizat piaţa de formare profesională, dar nu a avut dorinţa nefirească de a distruge o instituţie creată ca răspuns la solicitările acquis-lui comunitar la momentul inchiderii negocierilor pentru Capitolul Transporturi în perspectiva pregătirii aderării României la Uniunea Europeană.

Dacă dorim să asigurăm performanță și plus valoare în domeniul transportului feroviar, atunci consider că aceasta instituție este „titirezul” iar dacă cel care trebuie să-l învârtă nu are aptitudinile, deprinderile, dar mai ales atitudinile necesare o să-și dea cu el peste degete, pentru că întreg personalul căii ferate este fie cu responsabilități în siguranța circulației trenurilor, fie personal care concură la siguranța circulației trenurilor. Cu alte cuvinte toţi aceştia au o fantastică responsabilitate în managementul siguranței feroviare, începând cu pregătirea infrastructurii și logisticii de transport (linii de CF, locomotive, vagoane, instalații, sau alte operațiuni de pregătire tehnică adiacente sau conexe) continuând cu punerea trenurilor în circulație, cu managemetul circulației trenurilor, atât în ceea ce privește pasagerii cât și mărfurile încredințate la transport.

Ca cele două componente – formarea profesională, respectiv evaluarea și certificarea competențelor – să-şi respecte principiile și menirea, cel sau cei care asigură managementul de top al instituției trebuie să fie ceferiști adevărați, nu doar unii care în eventualitatea în care au fost în preajma trenurilor, au făcut-o doar pentru a se deplasa dintr-o parte în alta. Din postura managementului de top, trebuie să înțelegi factura și natura profesiilor feroviare, să înțelegi necesitățile reale de formare, principiile care guvernează activitatea de exploatare feroviară, precum și cele care asigură o formare profesională continua eficienta și eficace. Ne-am trezit la momentul 2023, când constatăm că lucrurile au luat o întorsătură graznică şi alarmantă, cu privire la educaţia şi formarea profesională, o situaţie în care în loc de personal feroviar pregătit pentru activitatea de exploatare, mai nou auzi la tot pasul o expresie care pur şi simplu îngrozeşte – „catastrofe online”.

Să se ajungă să nu se mai respecte indicaţia unui semnal care afişează o lumină roşie, care după cum bine se ştie „ordonă oprirea”, să nu mai conteze acest aspect, să trosneşti una de cealaltă locomotive care nu costă doar 5 euro cât un pachet de ţigări, să distrugi vagoane şi mărfuri încredinţate la transport, ori, şi mai rău, să se înregistreze victime omeneşti, iertare, dar acestea fac parte din abc-ul profesiilor feroviare, iar dacă aceste principii nu mai sunt respectate, atunci cu părere de rău vorbim despre un „analfabetism” feroviar. Să pregăteşti impiegaţi de mişcare ori mecanici de locomotivă, acum când nimic nu mai stânjeneşte procesul normal, firesc de educaţie şi formare profesională, numai în sistem „online” cu un număr impresionant de cursanţi într-o serie, nu înseamnă altceva decât anacronism conceptual şi organizaţional, lipsa perspectivei şi înţelegerii sintagmei „siguranţa feroviară”, aşezată la rang de concept în Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România- (HG 117 din 17 februarie 2010). Poate nu credeam că este posibil, dacă timp de un an de zile, până mai cu câteva zile în urmă, nu aş fi fost implicat în activitatea de exploatare la nivelul unei unităţi de bază. Din păcate însă realitatea cruntă aceasta este.

Nu ştiu cine sunt o parte dintre cei care bălmăjesc prin scopul, rostul şi misiunea pe care o are  Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi ce au înţeles despre modul cum funcţionează sistemul feroviar, ce rost au ei care diriguiesc trebile prin ogradă, ori ce au făcut ei pentru absolvenţii lor, salariaţii de azi şi de mâine ai căii ferate, ca ea, calea ferată să fie una performantă. Cred că este vorba aici despre pălării. A nu, nu „pălăriile gânditoare.” Pe acestea le folosesc doar cei care ştiu despre ce este vorba în propoziţie. Neaveniții plini de grandomanie cu o supradoză de diletantism debordant și pueril se aruncă asupra pălăriilor mari, neânţelegând că fiind prea mari cad pe ochi şi întunecă vederea.

Ca şi cum această situaţie nu ar fi fost o problemă suficient de delicată, care ar fi necesitat o rezolvare urgentă, se mai agită puţin apele şi se doreşte şi scindarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, prin scoaterea Muzeului CFR şi a Bibliotecii Tehnice Feroviare din subordinea CENAFER şi crearea unei instituţii de sine stătătoare în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Putem înţelege şi asta dacă ne-am transpune în postura celor ce nu au nimic, nici în clin, nici în mânecă cu transportul feroviar. Hai să spunem că asta cu transportul feroviar este un pic mai delicată, dar încerc o întrebare dacă îmi este permis, deşi sunt sigur că risc o catalogare care s-ar perinda prin ograda mitocăniei: Cum ar fi să se scoată Muzeul Universităţii Bucureşti şi Biblioteca Universităţii Politehnica din Bucureşti din subordinea celor două instituţii de învăţământ superior de prestigiu şi să le aşezăm în subordinea Ministerului Educaţiei?

Cum se poate gândi şi susţine că Muzeul CFR şi Biblioteca Tehnică Feroviară, care de 70 de ani, cu bune şi cu mai puţin bune, trebuie să recunoaştem şi asta, reuşesc să reziste în clădirea de pe Griviţei 193 B şi care de-a lungul anilor au contribuit la formarea a sute de generaţii de feroviari, pot funcţiona altundeva decât în acea clădire?  Unde oare? În păşune probabil, că deh, printre rumegătoare este o rasă anume căreia nu-i este necesar niciun fel de orizont, sau, şi mai rău, să te înfurii prfecum căprarul pe sat că nu i-a ieşit la socoteală contabilului de la „gostat” litrii de lapte. Ce să-i faci? Mai este prin turmă şi câte o capră stearpă. Dar de unde să ştii toate astea?! Odată se spunea că pentru a păstori trebuie să cunoşti şi turma, şi locul, şi rostul păstoritului.

Când CENAFER a împlinit 10 ani de activitate, placa aceea din faţa clădirii de pe Calea Griviței 193 B a fost aşezată pentru a dăltui o arcadă peste timp și prin timp, definind o instituție în numele căreia nu prea mulți pot vorbi, dar se pare că se bagă în seamă cu sau fară rost, sau mai degrabă sunt luați în seamă doar din dorința „de a se face că fac ceva.”

Îmi vine în minte un dicton al filozofului antic, grecul Anaxagora, care pe la anii 500 î.Hr afirma „din nimic nu se obține nimic, și nimic nu poate fi anihilat.”  Ce simţim? Un gust amar, neputinţă şi nepricepere. Ce constatăm? O busolă care indică eronat punctele cardinale. Care este perspectiva? Este definită de mucalitul din colţul gării care, ștergându-și nasul cu mâneca de la pufoaică, rostea doct şi plin de emfază „mă duc în gară să mai văd că care-i traba!”

Pentru Domniile Voastre, cu speranța că lucrurile se vor așeza în făgașul normal,

Marcel OȚOIU – pensionar CFR.