Site logo
12 noiembrie 2022

Un act normativ promovat de Ministerul Transporturilor prevede schimbări majore în perfecționarea, verificarea, formarea și calificarea ceferiștilor. Proiectul își propune să simplifice procedurile, în contextul crizei de personal care se preconizează după ce va fi aplicată Legea privind statutul personalului feroviar.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrului Transporturilor şi Infrastructurii pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Transporturilor, Construcțiilor şi Turismului nr. 2.261/2005 privind aprobarea metodologiilor de organizare şi de derulare a programelor de formare-calificare, perfecționare şi verificare profesională periodică a personalului care efectuează activități specifice desfășurării transportului feroviar.



Criza de personal din domeniul feroviar va fi agravată de aplicarea Statutului

Inițiativa are ca temei  lipsa actuală de personal format şi calificat, din categoria personalului care efectuează activități specifice desfăşurării transportului feroviar, care cumulată cu o eventuală ieşire din sistemul feroviar a unui număr mare de salariaţi, în baza prevederilor Legii 195/2020 privind Statutul personalului feroviar, poate genera, la un moment dat, blocarea unor activităţi, cu repercusiuni inclusiv asupra siguranţei feroviare, se arată în Nota de fundamentare.

În consecință, inițiatorul proiectului consideră că principala soluție o constituie continuarea demersului de liberalizare a pieţei de formare şi calificare de personal în domeniul feroviar. Aceasta presupune menținerea unui caracter unitar al activităţilor de formare şi calificare profesionale în domeniul feroviar, prin oferirea către CNCF CFR SA, gestionarii de infrastructură neinteroperabilă şi operatorii de transport feroviar a unor instrumente legislative prin care acestora să le fie facilitată desfășurarea, în cadrul unor centre proprii autorizate, de activităţi de formare-calificare şi perfecţionare pentru personalul propriu.

Formarea și calificarea ceferiștilor se va face la stat și la privat

formarea și calificarea ceferiștilor redeschiderea Muzeului CFR închis Muzeul CFR cursuri de calificare la CENAFER CENAFER la ceas aniversarConcret, unitățile feroviare (inclusiv cele private) vor putea organiza centre proprii de efectuare a programelor de formare-calificare și perfecționare pentru personalul propriu. ”Unitățile feroviare, în centrele autorizate ale acestora, pot organiza cursurile de pregătire menţionate la alin. (11), în funcţiile prevăzute în anexa nr. 5 de la prezentul ordin, doar pentru personalul propriu”, se arată în proiect.

Aceste centre trebuie autorizate în prealabil de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) din cadrul Autorității Feroviare Române (AFER). Autorizaţiile vor avea o valabilitate este de zece ani de zile, cu vizarea periodică la doi ani. Însă, pe tot parcursul funcționării centrelor acestea vor fi verificate de ASFR dacă îndeplinesc în continuare cerințele care au stat la baza emiterii autorizațiilor. Pe durata derulării programelor de formare profesională în centrele proprii, acestea vor fi monitorizate și de către Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară  (CENAFER).

CITEȘTE și Grup Feroviar Român la Târgul de Carieră Feroviară în România – selecții pentru cursuri de calificare și angajări

Modificări în modul de susținere a examenelor

Intervin modificări și în ceea ce privește modul de promovare a examenelor de după absolvirea cursurilor de calificare.

Astfel, la solicitarea unității feroviare, cursanții care nu s-au prezentat la examenul de absolvire au dreptul la examinare, o singură dată, la proximul examen cu aceeași tematică, într-un interval de cel mult un an de zile de la finalizarea cursului, fără plata unei taxe suplimentare. De asemenea, tot la solicitarea unității, cursanții declarați respinși la examenul de absolvire au dreptul la două reexaminări, cu alte serii de cursanți, într-un interval de cel mult un an de la finalizarea cursului, cu achitarea tarifelor aferente. Cursanții declarații respinși la cele două examinări vor repeta cursul, unitatea feroviară solicitând înscrierea pentru participare la curs cu o altă serie, în vederea unei alte examinări.

Lista funcţiilor pentru personalul care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar şi care se pot forma-califica în centrele proprii ale unităților feroviare

Nr. crt. Funcția (meseria)
1. Acar
2. Agent comercial marfă
3. Casier CF
4. Conductor vagon de dormit și cușetă
5. Conductor tren
6. Conducător tren ajutor
7. Conducător tren macara
8. Dispecer energetic feroviar
9. Electromecanic SCB
10. Electromecanic IFTE -LC
11. Electromecanic TTR
12. Impiegat de mișcare
13. Informator călători
14. Macaragiu tren intervenție
15. Magaziner
16. Maistru lucrări artă, sudura căii
17. Maistru construcţii, modernizări-reabilitări, reparare şi întreținere linii
18. Maistru lucrări construcţii, modernizări-reabilitări, reparare şi întreţinere lucrări artă
19. Manevrant vagoane
20. Mașinist lucrări cale şi L.A.
21. Montator IFTE-LC
22. Montator SCB
23. Montator TTR
24. Mecanic de locomotivă
25. Operator circulație
26. Păzitor barieră
27. Picher
28. Revizor ace
29. Revizor cale şi/sau puncte periculoase
30. Revizor tehnic vagoane
31. Sudor din activitatea de întreţinere cale şi aparate cale
32. Şef district linii
33. Şef district SCB
34. Şef district TTR
35. Şef district IFTE-LC
36. Şef district poduri
37. Şef District Exploatare Utilaje
38. Şef District SCB
39. Şef District LC
40. Şef District TTR
41. Șef echipă întreţinere cale
42. Şef echipă întreţinere lucrări de artă
43. Şef manevră
44. Şef tren
45. Sudor întreţinere cale şi aparate cale

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share