Eugen Fărcășanu a fost destituit din funcția de director al Regionalei Cluj a CFR Călători. Conducerea CFR Călători s-a gândit totuți că e bun de consilier.
Destiuirea a avut loc luni, potrivit unor surse ale Club Feroviar. Fărcășanu urmează să iasă la pensie în vara acestui an și a fost deci destituit din funcție cu câteva luni înainte de retragerea sa la pensie. Pentru a nu îl lăsa totuși cu un salariu mic care să îi afecteze pensia Eugen Fărcășan a fost numit drept consilier, poziția in care remunerația sa va fi mai mare.
Intrebat de măsura decisă de el, Ovidiu Vizante, directorul general CFR Călători, a refuzat orice răspuns, sugerând trimiterea unei solicitări de presă către compania. CFR Călători nu are un purtător de cuvânt care să ofere răspunsurile solicitate de jurnaliști pe loc sau in timp foarte scurt. De regulă răspunsurile la astfel de solicitări durează și săptămâni, informațiile către jurnalișțti stau la mapă nesemnate cu săptămânile chiar și atunci când întrebările sunt foarte simple. Astfel de practici au fost foarte frecvente mai ales in mandatul fostului director general Dan Costescu. Oricum o astfel de informație nu își mai are actualitatea după câteva zile. Nu este cunoscut numele celui care îi va lua locul lui Fărcășanu.
Un cartof fierbinte
Regionala condusă până ieri de Eugen Fărcășanu este cu cu o problematică sensibilă. Aici la Cluj își are sediul reparatorul Remarul 16 Februarie, companie care pur și simplu a sechestrat șase automotoare Siemens Desiro ale CFR Călători trimise acolo în reparații. Situația face obiectul unei dispute în Justiție între CFR Călători și Remarul 16 Februarie. Starea contractului a fost obiectul mai multor verificări efectuate inclusiv de instituția Corpul de Control al Prim-ministrului. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail