Siguranța circulației, în pericol pe o cale ferată militară redeschisă recent. Încep din nou lucrări

de 19 aprilie 2025
cale ferată militară tanc încărcat pe tren circulația feroviară Medgidia-Tulcea calea ferată pentru Armata Americană macaz pentru trupele US Armycale ferată militară tanc încărcat pe tren circulația feroviară Medgidia-Tulcea calea ferată pentru Armata Americană macaz pentru trupele US Army

Mobilitatea militară este la ordinea zilei în Europa, după invadarea Ucrainei de către trupele lui Vladimir Putin, iar România se înscrie și ea în această tendință, însă cu pași mărunți. O cale ferată militară din vestul țării, redeschisă recent, va intra din nou în reparații, după lucrările de acum trei ani, pentru că este pusă în pericol siguranța circulației. În estul țării, la Mihail Kogălniceanu, lucrări similare au fost făcute de firma unui condamnat penal.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de consolidare a liniei de garare MApN Remetea Mare-Aeroport (Curba linia MApN Remetea)”. Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționează a fi încheiat este de 755.247,54 lei, echivalentul a puțin peste 150.000 de euro.



Probleme la infrastructură

Potrivit anunțului de licitație, ca urmare verificării liniei MApN-Remetea Mare-Aeroport, s-a constatat că pe curba de la km 1+890-km 2+302 traversele de beton existente sunt necorespunzătoare, prisma de piatră spartă este colmatată, iar pe ambele părți ale căii ferate a crescut vegetația, îngreunând accesul spre Aeroportul Traian Vuia Timișoara.

Pentru accesul trenurilor cu combustibili spre aeroport, se vor face lucrări de înlocuire a traverselor necorespunzătoare cu traverse de beton noi pe curba de la km 1+890-km 2+302 și se va reface prisma de piatră spartă. Pentru asigurarea accesului materialului rulant în stația CF Remetea Mare spre aeroport, pe distanța de la km 0+510-km 2+335 și linia 2 se vor face lucrări de defrișare. Realizarea lucrărilor se va face în conformitate cu procesele tehnologice stabilite în caietul de sarcini și trebuie să îndeplinească condițiile de siguranță a circulației feroviare impuse prin regulamente, instrucțiuni și norme de specialitate ale CNCF CFR SA privind circulația trenurilor.

Forța de muncă insuficientă la districtul L (Linii – n.red.) pentru executarea lucrărilor necesare, cât și starea căii, situație care pune în pericol siguranța circulației, impun intervenția cu firme autorizate și specializate în execuția lucrărilor de reparație pe calea ferată”, menționează SRCF Timișoara. Executantul lucrării va asigura achiziția materialelor necesare prevăzute în caietul de sarcini.

Condiții de participare la licitație

Pentru participarea la procedura de achiziție, se solicită experiență similară. Ofertanții vor prezenta o listă a principalelor lucrări similare cu obiectul procedurii sau superioare executate în ultimii cinci ani calculați de la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

Lista va conține valori , perioade de execuție, beneficiari, din care să rezulte că firma respectivă a executat unul sau mai multe contracte similare cu obiectul procedurii în domeniul feroviar în valoare individuală/cumulată de 750.000 de lei.

Ofertantul va prezenta Autorizația de Furnizor Feroviar eliberata de AFER, însoțită de Agrementul Tehnic AFER pentru executarea lucrărilor ce fac obiectul achiziției. De asemenea, ofertanţii vor face dovada implementării unui sistem de management de mediu în conformitate cu SR EN ISO 14001/2005 sau echivalent.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 19 mai 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 19 noiembrie 2025.

Cale ferată militară, redeschisă circulației în 2023

Pe această linie au mai fost făcute lucrări similare, dar tot de o mică anvergură, și în urmă cu trei ani de zile, pentru că circulația fusese închisă. În martie 2022, Regionala Timișoara a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a postat în SEAP anunțul de licitație cu titlul ”Lucrări de consolidare a liniei de garare MApN Remetea Mare-Aeroport ce deservește UM 01930/E”, cu o valoare estimată de 819.327,73 lei, echivalentul a aproximativ 165.000 de euro, așa cum am scris atunci.

Și la vremea respectivă se menționa că la recensământul făcut în toamna anului 2020 pe linia de garare MApN Remetea Mare-Aeroport, a fost constatat un procent foarte mare de traverse de lemn normale într-o stare avansată de degradare. Din cauza stării necorespunzătoare a traverselor care nu mai asigurau menținerea ecartamentului și a nivelului în limitele toleranțelor admise, în luna mai 2021 linia fusese închisă circulației trenurilor.

Pe 18 mai 2022, a fost publicat anunțul de atribuire a lucrărilor către firma Samara SRL, cu o valoare a contractului de 694.202,81 lei, echivalentul a aproape 140.000 de euro. S-a procedat la înlocuirea traverselor de lemn și beton necorespunzătoare, cu altele noi și burajul I al traverselor, înlocuirea unui număr de 1.060 de traverse de lemn normale necorespunzătoare cu traverse de lemn noi impregnate; înlocuirea a 52 de traverse de lemn normale necorespunzătoare cu traverse de beton T13 placate SB; înlocuirea a 8.678 mc traverse necorespunzătoare cu traverse speciale de lemn noi impregnate la aparatele de cale.

La Kogălniceanu, un macaz defect a fost înlocuit de firma unui penal

Și în estul țării au fost probleme cu mobilitatea Armatei Române și a trupelor NATO pe calea ferată.

Un macaz defect de pe linia care face legătura cu Aeroportul Mihail Kogălniceanu, bază NATO cu militari americani, îngreuna deplasarea tehnicii militare. La începutul lunii iulie 2023, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect ”Lucrări de consolidare a liniei de garare MApN, din stația CF Nicolae Bălcescu, ce deservește UM01837”. Valoarea totală estimată a contractului era de 812.729,25 lei, echivalentul a aproximativ 165.000 de euro.

Lucrările presupuneau înlocuirea schimbătorului de cale nr. 1 – Ramificație Mihail Kogălniceanu (RMK) de pe linia curentă 812 Medgidia-Tulcea, pe raza de activitate a Secției L2 Medgidia. Aparatul de cale tip schimbător de cale simplu nr.1 RMK era amplasat la km 24+369, în linie curentă, între stațiile Nicolae Bălcescu și Târgușor Dobrogea, pe linie secundară neelectrificată, fără circuite de cale CED.

Licitația a fost câștigată de Construct Ing, firma lui Gheorghe Cicio, om de afaceri din Negrești Oaș, condamnat la trei ani de închisoare pentru spălare de bani. El a scăpat de închisoare prin prescripția faptei, așa cum am scris la vremea respectivă.



Share