Studenții cer din nou reduceri la transportul feroviar pe toate rutele din țară

de 9 ianuarie 2026

Studenții cer din nou reduceri la transportul feroviar pe toate rutele din țară

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită din nou reduceri la transportul feroviar pe toate rutele din țară.

Solicitarea este prezentă într-un comunicat dat publicității vineri cu titlul ”Educația în România, 2026: fără echitate, fără buget, fără ministru”, informează Agerpres.

În document, semnatarii ”condamnă ferm lipsa de interes a Guvernului României pentru dezvoltarea unui învățământ superior echitabil și centrat pe nevoile reale ale studenților, manifestată consecvent și demonstrată prin măsurile de austeritate din ultimul an aplicate educației, ale căror efecte (1) limitează accesul studenților la transportul feroviar intern pe toate rutele și (2) elimină șansa la un învățământ echitabil a zeci de mii de studenți, date fiind scăderea cu aproximativ 52% a fondului de burse și protecție socială și celelalte decizii legate de burse”.



De la gratuitate la facilități limitate

Din 2017 până în 2021, studenții au beneficiat de gratuitate la transportul pe calea ferată. Ulterior, s-a stabilit ca aceștia să beneficieze de reduceri la transportul feroviar în proporție de 90%, pentru ca mai apoi această facilitate să fie limitată la traseul dintre domiciliu și facultate.

Gratuităţile pentru studenţi la călătoria cu trenul au reprezentat, la nivelul anului 2019, peste 60% din totalul facilităţilor de călătorie acordate de statul român, fiind cel mai mare procentaj, potrivit unui studiu al ARF privind evoluţia principalilor indicatori ai pieţei feroviare de călători/traficului feroviar de călători din România în perioada 2016-2019, așa cum am mai scris.

Analizând situaţia finanţărilor primite de la bugetul de stat de operatorii feroviari în perioada 2016-2019, se constată că sumele alocate au înregistrat o creştere accentuată începând cu anul 2017, când a fost introdusă gratuitatea la transport pentru studenţi. Dacă în 2016 subvenţiile (compensaţie + facilităţi de călătorie) însumau 1,312 miliarde de lei, în 2017 acestea au „sărit” la 1,654 miliarde de lei (din care 326,106 milioane de lei facilităţi), în 2018 la 1,801 miliarde de lei (465,631 milioane de lei facilităţi), iar în 2019 au depăşit 1,967 miliarde de lei (535,419 milioane de lei facilităţi). „Se constată o creştere a valorii facilităţilor acordate în urma emiterii HG 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi. De menţionat este faptul că, în anul 2019, din totalul sumelor plătite lunar pentru facilităţi, un procent de 63% reprezintă plata facilităţilor pentru studenţi”, reiese din studiul ARF.

Pe lângă studenţi, facilităţi la călătoria cu trenul decontate de la bugetul de stat mai primesc şi alte categorii sociale, precum pensionari, veterani de război, elevi şi revoluţionari.

Datele publicate de ARF mai indică faptul că, din totalul de 535,419 milioane de lei facilităţi acordate pentru studenţi în 2019, cea mai mare parte a ajuns la operatorul de stat, respectiv CFR Călători – 498,842 milioane de lei.



Share