Ministerul Educației a elaborat proiectul de norme metodologice la legea învățământului superior privind facilitățile de transport cu trenul și metroul oferite studenților. Proiectul este realizat la câteva zile după altul similar destinat elevilor. Studenții vor plăti doar 10% din biletul de tren și rezervarea aferentă.
Proiectul disponibil aici prevede:
- bilete de călătorie cu reducere 90% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și cu reducere 90% din tariful de rezervare pentru călătoria cu trenuri cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 90% din tariful de transport pentru studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România;
- bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru studenții cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal;
- bilete de călătorie cu reducere 50% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și cu reducere 50% din tariful de rezervare pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 50% din tariful de transport pentru studenții cetăţenii români, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care sunt înmatriculaţi la instituţii de învăţământ în străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă începând cu data prevăzută la art. 260 alin. (15) din cadrul Legii învățământului Superior nr. 199/2023.
Emiterea legitimaţiilor de călătorie cu tarif redus sau gratuite pentru studenţi se poate face,
conform reglementărilor în vigoare și reglementărilor proprii operatorilor de transport, de la
punctele de vânzare ale operatorilor de transport sau de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate).
Cum se vor acorda facilitățile la transportul cu metroul
În ceea ce privește transportul cu metrou, proiectul prevede: studenții din România, în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar sau de titluri de transport de tip ”10 călătorii”,
pe tot parcursul anului calendaristic, atât timp cât își păstrează calitatea de student. Studenții beneficiază lunar de un singur abonament cu reducere de 90% la călătoria cu metroul. Studenții care optează pentru titluri de transport de tip ”abonament lunar” nu vor putea achiziționa titluri de transport de tip ”10 călătorii” pe perioada valabilității abonamentului lunar. Studenții care optează pentru titluri de transport de tip ”10 călătorii” vor putea achiziționa maximum 3 titluri de transport de tip ”10 călătorii” într-o perioadă de 30 de zile consecutive.
După cum a scris Club Feroviar, În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învățământului superior nr. 199 care confirmă beneficiile acordate studenților înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate, pentru transportul feroviar, prin legislația anterioară, dar introduce și o serie de noi drepturi.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail