Site logo
14 martie 2023

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, susține că mecanicul trenului IR 1822 care a provocat deraierea de la Roșiori Nord de luni dimineață mai bine dormea.

”Mecanicul de locomotivă, din diferite motive pe care le va explica comisiei de anchetă, a depăşit controlat (…) semnalul pe culoarea roşie. De ce a făcut treaba asta, va da explicaţii comisiei de anchetă, eu am discutat cu mecanicul, ştiu despre ce e treaba, dar mai departe nu pot să spun deocamdată. Când a văzut că nu i se face cale liberă şi a observat trenul de marfă în faţă, a frânat total trenul. Din frână, se vede că impactul dintre locomotivă şi ultimul vagon din trenul de marfă nu are nimic nici locomotiva, nici ultimul vagon de marfă. Nu vreau să spun nimic, evenimentul este de gravitate maximă, numai că, din fericire, consecinţele au fost, cel puţin în prima fază, mici. Deci a lovit vagonul de marfă, vagonul de marfă a creat o undă de şoc, dat fiind că trenul de marfă are mai largă cupla de legare şi tampoanele şi a ridicat puţin penultimul vagon din tren. Mecanicul de la trenul de marfă a constatat impactul, că a zis că a avut un şoc şi a văzut că creşte viteza de la 8 la 10 kilometri, dar nu a oprit trenul şi a continuat să meargă, ceea ce pe un macaz şi o curbă care au intrat în circulaţie acolo, a făcut să ridice şi să se aducă vagoanele în starea în care le-aţi văzut. Distanţa dintre locul impactului şi locul în care aţi văzut vagoanele răsturnate este de aproape un kilometru. Deci nu a fost din şocul şi din tamponarea cu locomotiva de la CFR Călători tot ce s-a văzut, cum arată vagoanele de marfă”, a declarat Traian Preoteasa luni seară, într-o intervenţie telefonică la Euronews România.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


CFR Călători a încercat să mușamalizeze cauzele din care s-a produs deraierea de la Roșiori

Declarația directorului general al CFR Călători a fost făcută după ce, în prima parte a zilei, a susținut cu tărie că trenul IR 1822 nu a tamponat trenul de marfă al DB Cargo Romania. Deraierea marfarului DB Cargo s-a produs după ce acesta a fost tamponat de locomotiva trenului IR 1822 al CFR Călători, așa cum a dezvăluit în premieră Club Feroviar. Conducerea operatorului feroviar de stat a mințit, spunând că deraierea nu a avut nicio legătură cu IR 1822, minciună demontată ulterior de directorul general al AGIFER, Laurențiu Dumitru, și apoi de către responsabilii CNCF CFR SA.

Traian Preoteasa: ”Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă”

Traian Preoteasa a precizat că mecanicul trenului de călători nu a lăsat să funcţioneze sistemul de siguranţă, fapt care arată că nu dormea în momentul producerii accidentului.

”Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă. Or el a depăşit controlat. Deci exclud somnul sau socializarea (faptul că mecanicul ar fi fost distras de reţelele de socializare – n.red.) pentru că el a depăşit controlat semnalul. Dacă dormea, din punct de vedere al impactului, se frâna pe loc şi nu ajungeam la acest caz. Deci dacă dormea, era mai bine decât să depăşească controlat semnalul”, a adăugat directorul CFR Călători.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share