Traian Preoteasa fură startul în fața sindicatelor. Vrea să știe cine face ore suplimentare
Informat probabil asupra deciziei liderilor sindicali de la companiile feroviare de a nu mai presta ore suplimentare, decizie ce ar putea fi luată luni după-amiază, șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, cere urgent semnături ale celor care acceptă să muncească în plus dar și a celor care refuză.
Conducerea CFR Călători a trimis luni către cele 13 depouri subordonate din țară o adresă în care cere situații privind numele celor care acceptă și a celor care refuză să presteze ore suplimentare. Hârtie a fost trimisă și către SELC Medgidia.
Citește și Newsweek: „Traian Preoteasa jonglează dubios cu sume amețitoare de bani”
Adresa menționează personalul de locomotivă-automotor, șefii de tură și revizorii de locomotivă care și-au manifestat consimțământul în scris să presteze muncă peste durata normală a programului de lucru cât și separat pe cei care nu și-au dat acest consimțământ în scris.
Hărtia trimisă de Preoteasa menționează faptul că un consimțământ scris devine obligație de serviciu.
Deși nu se menționează nicăieri explicit gestul directorului general poate fi văzut și ca o amenințare nerostită privind posibila disponibilizare prioritară în viitor a celor care acum refuză efectiuarea de ore suplimentare.
Aceasta este posibil și prin faptul că disponibilizările la societățile de cale ferată se fac de cele mai mult ori haotic, arbitrar, fără criterii clare de alegere a celor disponibilizați.
Documentul stabilește termen de ducere la îndeplinire a doua zi după emitere, respectiv marți 4 iulie, este trimis exact în ziua în care liderii sindicali doresc să trimită și ei angajaților hârtii în care aceștia declară că refuză sau nu prestarea de ore suplimentare, hârtii ce urmează a fi prezentate managementului CFR Călători.
Practic Preoteasa vrea să fure startul și să obțină acordul angajațiloir, cumva sub presiunea timpului pentru ore suplimentare înainte de prelucarea angajaților de către liderii lor sindicali.
Reamintim că luni, după cum a scris luni aici Club Feroviar, CNC al federației Transportatorilor Feroviari urmează să decidă dacă vor cere angajaților companiilor de cale ferată să refuze presatrea de ore suplimentare, cum veniturile aduse de aceste ore sunt invocate de Traian Preoteasa pentru a demonstra că la calea ferată s-ar câștiga bine, în conformitate cu valorile bănești din legea Statutului Personalului Feroviar.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail