Site logo
Traian Preoteasa și-a racolat director financiar de la CFR Marfă, companie pe care a băgat-o în concordat
5 octombrie 2021

Ileana Petrache, fost director în cadrul gigantului american Xerox, a stat doar patru luni în funcția de director financiar al CFR Călători. Venit la cârma CFR Călători, Traian Preoteasa a înlocuit-o pe Ileana Petrache cu Aida Hanganu, fost director financiar al CFR Marfă.

Potrivit site-ului CFR Călători înlocuirea a avut loc luni, la doar câteva zile după ce Preoteasa a fost numit la șefia companiei de stat. Aida Hanganu a deținut funcția de director general adjunct economic-financiar al companiei CFR Marfă, condusă de Preoteasa până la începutul acestui an.

Aida Hanganu ia locul Ilenei Petrache, numită în luna iunie. Din iulie 2020 și până în iunie 2021, Ileana Petrache a deținut compania financiară și de consultanță în afaceri Quantum. Cariera sa este însă legată de gigantul american Xerox, unde a lucrat timp de 16 ani, potrivit profilului de pe contul său de Linkedin.

Din  2004 și până în 2020, Ileana Petrache a ocupat, pe rând, mai multe funcții în cadrul Xerox România și Republica Moldova: Leasing Manager, Internal Controls Manager, Financial Controller și CFO (director financiar). Ascensiunea sa profesională în cadrul grupului american a culminat în martie 2019, când a fost numită director general pentru România și Republica Moldova.

Ileana Petrache a absolvit în 1996 Facultatea de Comerț, specializarea Turism, din cadrul Academiei de Studii Economice București. Ea este expert contabil și membru al asociației ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), cea mai mare organizație internațională a contabililor autorizați.

Noul director este absolvent al Facultății de Relații Economice Internaționale și și-a început activitatea în 1998 în cadrul CFR Călători, Regionala Galați. Între 2016 și 2018, Aida Hanganu a fost director economic al CFR Marfă, iar din 2018 a deținut funcția de director general adjunct economic.

 

 

 

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share